A fost o seară regală la Caransebeș, o seară în care îngerii și-au unit forțele pentru sufletele greu încercate. În Cuibul de Vise s-au împletit vocile fără seamăn și faptele bune.
Atunci când voința și dragostea pentru semenii greu încercați de soartă dărâmă orice bariere, rezultatul este unul de excepție, fără doar și poate. De patru ani, Asociația „Cuib de Vise” din Caransebeș a transformat imposibilul în posibil, fiind gura de oxigen pentru sute de suflete care strigă după ajutor.
Un portofoliu mai mult decât bogat în proiecte caritabile, cu rezultate deosebite, la care au muncit zi și noapte toți voluntarii asociației, este dovada vie a lucrului bine făcut, a dăruirii și pasiunii acestor oameni, ce au știut să puncteze exact acolo unde a fost important: iubirea necondiționată pentru semeni.
Devenit deja o tradiție, spectacolul caritabil din acest an a fost evident momentul mult așteptat al anului, pentru că, așa cum au obișnuit publicul, reprezentații Cuibului de Vise au adus, la fiecare ediție, pe scena Casei de Cultură „George Suru”, din Caransebeș, doar voci remarcabile. De această dată, vocea de înger a României, Maria Coman, ambasador al culturii române, în țară și peste hotare, acompaniată de corul Kinonia a Episcopiei Strehaiei și Severinului, a încununat seara de poveste, la care a luat parte și îndrăgita artistă de muzică populară, Alina Țopa.
Prin glasu-i cristalin, acordurile colindelor au ajuns direct la inimile celor care au spus da acestui eveniment caritabil, de o sensibilitate aparte, și evident că emoțiile și lacrimile au fost cele care au acaparat întreaga atmosferă. Nu ai cum să nu rămâi sensibil la o astfel de interpretare magistrală, impecabilă, ce evident te-a dus cu gândul dacă Maria Coman, originară din Pitești, este om sau un înger deghizat.
A fost un eveniment, la superlativ, așa cum doar Adina Pasere, președintele asociației, una dintre cele mai active persoane în domeniul voluntariatului, știe să-l regizeze, cu emoție și cu atenție deosebită la detalii, lucru ce nu a trecut neobservat de toți cei prezenți.
Și pentru că a fost un eveniment umanitar, evident că toți banii obținuți din vânzarea biletelor vor fi folosiți în scop caritabil, de această dată beneficiarii fiind copiii și adulții cu dizabilități din centrele de la Oravița, dar și copiii din centrul de mame de la Zăgujeni, din Caraș-Severin. Pentru fiecare suflet Cuibul de Vise a pregătit o rază de speranță și bucurie, în preajma sfintelor sărbători, astfel încât nuanțele de gri din viața lor să se estompeze considerabil.