Inevitabilul s-a produs! O parte din acoperișul sanatoriului de la Marila s-a prăbușit!

marila 1

În această dimineață, o bucată din acoperișul clădirii în care funcționează secția externă a Spitalului Orășenesc Oravița, în care sunt tratați pacienții cu tuberculoză, s-a prăbușit.

Pagubele sunt însemnate, susține managerul unității medicale, Mircea Popescu. Din fericire nu există victime, însă clădirea nu mai prezintă nicio siguranță, astfel că, astăzi, toți pacienții de la Marila vor fi transferați la spitalul din Oravița, unde există suficient spațiu pentru mutarea bolnavilor, dă asigurări Popescu.

Pagubele sunt suficient de mari încât să luăm pacienții de aici și să-i mutăm. Îi aducem la spitalul din Oravița, sunt vreo 50 de bolnavi în total. Nu sunt pacienți răniți, dar îi mutăm pentru că actualul edificiu nu mai prezintă siguranță. Pe bolnavii cu TBC îi punem separat, în clădirea unde am avut cazurile de COVID, care este liberă, iar cronicii îi punem în spital, pe secția Interne unde avem două saloane libere. Deci nu avem probleme la acest capitol. Am anunțat Direcția de Sănătate Publică, Comitetul pentru Situații de Urgență, dar și autoritățile locale și județene. Vom vedea ce e de făcut de acum înainte, pentru că spitalul este prins în cadrul unui proiect de reabilitare și modernizare pe CNI.”, a declarat pentru expressdebanat.ro, managerul spitalului din Oravița, Mircea Popescu.

UPDATE ora 14.00

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin menționează că, la solicitarea Primăriei Oravița și a conducerii Spitalului Orășenesc Oravița, au fost trimise în zonă două echipaje care vor sprijini acțiunea de transfer a pacienților de la Marila la spitalul din Oravița.

„Două echipaje pentru transport victime multiple (ATPVM) au fost alocate astăzi pentru a sprijini acțiunea de transfer a pacienților internați la sanatoriul Marila. Acțiunea se desfășoară în mod preventiv, urmare a prăbușirii unei părți din acoperișul spitalului. Echipajele sunt solicitate pentru a sprijini transferul a 27 de persoane la spitalul din Oravița. Celelalte persoane vor fi transferate cu mijloace ale Primăriei Oravița. Nu sunt persoane rănite.”, informează reprezentanții ISU „Semenic”.

 

marila 2

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/