Indezirabilă la Universitatea „Eftimie Murgu“, Ileana Rotaru ajunge decan în Timişoara!

Conf. univ. dr. Ileana Cristina Rotaru, până în aprilie 2016 cadru didactic al Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, este de azi decanul Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii Tibiscus din Timişoara. Anul viitor va demara un program de master Politici anticorupţie, cu un studiu de caz pe UEMR!

Doresc să îmi continui activitatea de dascăl la Reşiţa, doresc să fiu cadru didactic universitar reşiţean şi doresc ca, măcar în ultima clipă, să înţelegeţi că nu ne-a mai rămas decât onoarea!“ Acesta era mesajul final transmis Doinei Frunzăverde, pe atunci rector, acum preşedinte al Senatului UEMR, de către doamna conf. univ. dr. Ileana Rotaru, în octombrie 2015, printr-o scrisoare deschisă referitoare la managementul defectuos, din ultimii ani, care adusese Universitatea „Eftimie Murgu“ în pragul incapacităţii de plată. Ce a urmat ţine de domeniul absurdului academic: Rotaru a fost sancţionată cu avertisment scris de Comisia de Etică a UEMR, pentru că ar fi „discreditat prestigiul şi imaginea universităţii“. Al unei universităţi care, culmea!, se remarcase, tocmai în acea perioadă, prin caracterul penal al unor cadre didactice, condamnate chiar la închisoare (cu suspendarea executării, cazul fostului preşedinte al Senatului UEMR, Marian Mihăilă). Contestând sancţiunea primită, Ileana Rotaru declara atunci pentru Express de Banat: „Îmi reafirm cu tărie cele expuse în Scrisoarea deschisă publicată în 14/15 octombrie 2015 şi susţin că libertatea de exprimare este un drept deplin câştigat cu efort, garantat de statul român, care ar trebui respectat şi în cadrul UEM. Lecţiile de civism şi de onoare le consider fundamentale atât pentru studenţii mei de acum, cât şi pentru cei ce vor veni. Indiferent de sancţiunea prezentă şi, posibil, următoarele, promovarea unui meniu de genul „Înghite şi taci” este un afront adus comunităţii academice, pe care eu o înţeleg ca un spaţiu de manifestare al dezbaterii şi al dialogului, al transparenţei decizionale şi al consultărilor colective”.

Alegerea Doinei Frunzăverde, în 18 februarie 2016, în funcţia de preşedinte al Senatului Universităţii a constituit încă un moment în care Ileana Rotaru trăgea un semnal de alarmă privind (ne)respectarea regulamentelor universitare. Conferenţiarul a contestat reprezentativitatea studenţilor cu drept de vot, cerând amânarea sau anularea alegerilor pentru clarificarea acestui aspect. „Am solicitat să mi se arate procesul-verbal de la alegerile de reprezentativitate a studenţilor, însă răspunsul primit a fost cu totul nesatisfăcător. Nu cred că este normal să se întâmple aşa, în condiţiile în care Senatul reprezintă structura de decizie a oricărei universităţi“, explica Rotaru în Argument.

Înţelegând că principiile ei nu mai pot face casă bună cu întâmplările deloc întâmplătoare de la UEMR, până la urmă, în 11 aprilie 2016, Ileana Rotaru şi-a dat demisia din calitatea de cadru didactic titular al instituţiei de învăţământ superior din Reşiţa, precum şi din Senatul, Consiliul Facultăţii de Ştiinţe Sociale şi Consiliul Departamentului de Ştiinţe Sociale. „Ameninţarea mea de către proaspătul decan al FSS (n.r. – Andrade Bichescu, acum rector al UEMR) cu sesizarea conducerii UEM în vederea cercetării mele disciplinare pentru refuzul meu de a participa la programul de vizite în licee al UEM în vederea  atragerii de noi studenţi, în contradicţie cu sancţionarea mea cu avertisment scris de către Comisia de Etică a UEM pentru prejudiciul de imagine adus UEM (la sesizarea fostului Rector, actual Preşedinte al Senatului UEM), conform Raportului pe anul 2015 al Comisiei de Etică, spunea atunci Ileana Rotaru că este unul din motivele care au stat la baza demisiei sale. Am refuzat acest lucru deoarece nu doresc să fac parte din echipa de «majorete» (citat din Preşedintele Senatului UEM Reşiţa, la una din şedinţele Senatului UEM). Consider că dacă dl. Decan, în calitate de absolvent al programului educaţie fizică şi sport, apreciază programul «majoretelor», acest apelativ nu se pretează, totuşi, mediului academic şi spiritului colegial pentru cei care sunt puşi într-o situaţie asemănătoare cu a mea. Un asemenea program de promovare are la bază alte principii bazate pe onoare, sinceritate, încredere şi voluntariat. Este un afront adus colegilor mei, dar şi elevilor din licee”.

Însă lupta conferenţiarului universitar pentru un mediu academic sănătos nu se încheia odată cu acea demisie. După publicarea, în luna mai 2016, a Raportului Curţii de Conturi despre dezastrul din universităţile româneşti, Ileana Rotaru a comentat pe facebook: „Aş provoca şi ARACIS-ul (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior – n.r.) la un astfel de raport privind Calitatea în învăţământul superior românesc: plagiat, nepotism, analfabetismul unor cadre didactice (nu doar al studenţilor), promovarea pe funcţii didactice cu ignorarea legii, primitivism al relaţiilor de muncă (ameninţări şi muncă forţată), lipsa cercetării ştiinţifice autentice…“ Iar în luna iulie 2016, a completat: „Salarii nemeritate de foarte mulţi, unii dintre ei, nulităţi absolute şi semi-analfabete, corupte structural şi avide de putere!!! Din păcate, salariile mari tot la aceştia vor merge, ascunse sub tot felul de indicatori lipsiţi de transparenţă şi înmulţite de sporuri de conducere… unor structuri invizibile (fără studenţi, fără cercetare, fără cadre didactice care să fi scris măcar un curs într-o editură recunoscută). Eu aleg din nou meritocraţia şi nu devălmăşia unui sistem centralizator, egalitar şi corupt!!!

Şi, în cele din urmă, Ileana Rotaru a ales. Odată cu începerea noului an universitar, va profesa la Universitatea Tibiscus din Timişoara. Unde, începând de astăzi, este decanul Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică. Noi îi dorim succes şi îi mulţumim pentru ceea ce a făcut aici, în Caraş-Severin, la Reşiţa. O facem în numele studenţilor pe care i-a avut în sala de curs, dar şi în numele tuturor cărăşenilor care se regăsesc în idealurile Ilenei Rotaru. Al acelora care nu şi-au pierdut speranţa că generaţiile viitoare de liceeni vor găsi la Reşiţa o universitate adevărată. Şi nu una cu „grad de încredere limitat“, calificativ primit în 2015 din partea Consiliului ARACIS. După ce în 2010 avea „grad de încredere ridicat“.

Master „Politici anticorupţie“, studiu de caz UEMR!

Azi, la prima oră, chiar înainte de a pleca la noul loc de muncă, dna decan Ileana Rotaru a fost contactată de Express de Banat.

– Doamnă Rotaru, felicitări! Am înţeles că sunteţi decanul unei facultăţi din Timişoara.

– Vă mulţumesc. Sunt decan interimar al Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, începând de azi, până la organizarea alegerilor.

– Cum s-a întâmplat?

– Am fost sunată de conducerea Universităţii Tibiscus, la recomandarea unei foste colege de la UEMR, plecată tot cu demisie, acum trei ani. Am acceptat pentru că iubesc să predau. Voi demara la Tibiscus, începând cu anul viitor, un program de master Politici anti-corupţie şi transparenţă instituţională.

– Bazat pe experienţa din Reşiţa?

– Un studiu de caz pe UEMR, clar! M-a vrăjit puterea politicului de când am pus piciorul în Reşiţa. Mai exact, a proximităţii centrului de putere faţă de autorităţi publice locale, şi nu numai.

– Vă dorim succes!


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/