Ca mulți alții, ca majoritatea ce nu se știe cu finețurile informatice, m-am trezit cu ilustrul Georgescu câștigător al turului întâi al prezidențialelor. Nu pot fi ipocrit și recunosc că am văzut ceva clipuri de ale domnului vomitate pe social media.
Sincer vă spun că am trecut peste ele ca peste ceva ce nu merită să-mi fure din timp. Aflând că este candidat la prima funcție în stat am aruncat un ochi și pe sondajele de opinie. Era, constant, undeva la patru, cinci la sută. Așadar, insignifiant. Și-apoi, luni dimineață, cărămida în cap! Domnul Georgescu este câștigătorul primului tur. Nici acum nu-mi pot explica, nici social, nici tehnic, toată această tevatură ce acuză social media. Nu mă dumiresc și pace.
Este poporul român un popor ezoteric? Să mă iertați, suntem un popor de cretini? Pentru hateri, și eu fac parte din acest popor. Cum mă, să afirmi că ai dat mâna cu extratereștii la ONU și să fii ales? Cum să spui că prin recipientele de plastic ce conțin suc american ne microcipăm? Cum să spui că prin cezariană se pierde firul divin în timp ce tu ai doi copii născuți prin acest procedeu? Că apa nu mai are formula clasică și alte gogomănii demne de spitalul 9? Dar, accept și aceste ziceri ca reale într-o lume de proști ce nu le poate înțelege. Însă, noi trăim într-o lume ce se conduce după principii mult mai prozaice. Unde apa este apă, extratereștrii sunt o utopie, iar femeia viitoare mamă are dreptul de a decide asupra vieții ei și a felului în care va da naștere pruncului.
Fie ce-o fi, mi-am zis. Suntem o democrație și oricine are dreptul de a alege și de a fi ales. Dar, când a dat exemplul înțelepciunii ruse, nu m-am mai putut controla. Măi nemernicule, bunicul meu a fost împușcat de ruși la Stalingrad, pentru viitorul acestei țări numite România. Și tu, extraterestrule, vii să-mi spui că trebuie să achiesăm la înțelepciunea rusă?
Tot rușii au trimis zeci sau sute de bunici ai generației mele în Siberia, dacă erau de etnie germană, și în Bărăgan dacă erau ,,doar chiaburi” de prin Banat. Hai domnule să-ți spun și despre pervesitatea înțelepciunii ruse. Mama, al cărei tată a fost pușcat de armata lui Stalin, a plâns în curtea școlii, la moartea rusului suprem. Tot rușii ne-au luat Basarabia, tot rușii ne-au sechestrat tezaurul național. Tot rușii ne-au trimis pe cap politrucii care ne-au trimis moșii la ocnă. Marș, jigodie!