Inconștiența pe șosele face victime! Un tată și-a băgat copilul de 3 ani în spital!

accident motocicleta
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

În cursul zilei de ieri, polițiștii și un echipaj al ambulanței au fost nevoiți să intervină de urgență la un accident produs pe strada Trandafirilor din Anina. Incidentul, care s-ar fi putut transforma ușor într-o tragedie, a fost provocat de inconștiența unui părinte.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani și-a urcat copilul de doar trei ani pe o motocicletă și a plecat împreună cu acesta la o plimbare. Fără să-și asigure micuțul nici măcar cu o cască de protecție, părintele inconștient a pierdut controlul vehiculului într-un moment de neatenție. Atât micuțul, cât și tatăl său au căzut în afara părții carosabile.

Norocul bărbatului a fost că micuțul său de doar trei ani nu a suferit răni foarte grave. Ambii au fost transportați de urgență la Centrul de Primiri Urgențe din Anina și ulterior la Reșița pentru a le fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Atât şoferul, cât şi pasagerul nu purtau cască de protecţie. Mai mult decât atât, se pare că doar inconștiența a stat la baza incidentului, pentru că bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Oamenii legii continuă cercetările pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Foto: arhivă

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/