Început de aprilie cu ninsoare, la Timișoara. Când vine primăvara?

ninsoare timisoara 4 aprilie 2023

Ninge și bate vântul ca în plin decembrie, la Timișoara și în județ. Temperaturile sunt cu până la 12 grade mai scăzute decât ar fi normal pentru primele zile de aprilie. 

În Timiș este sub avertizare de vreme deosebit de rece și ninsori până sâmbătă, 8 aprilie, ora 10. Până atunci, temperaturile vor fi cu 8-12 grade sub mediile multianuale, iar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

„Este un pasaj rece. Suntem cu vreo 12 grade sub normal. Temperaturile vor reveni ușor, în Timiș, azi 2, 3 grade cu plus, mâine-poimâine 5, 6, 7 grade. Sâmbătă, în sudul Banatului vor fi 10-11 grade și de duminică o să avem 12, 13 grade, pe luni încolo vom depăși 15-16 grade.”, a declarat meteorologul Cristian Nichita, de la Centrul Meteo Banat-Crișana.

Zile de aprilie cu ninsoare în Timiș au mai fost și în alți ani, în 1996 sau 2003.

„Nu este neobișnuit, au mai fost zile de aprilie și în alți ani cu fenomene de zăpadă și averse de ninsoare. Dar nu este specific pentru luna aprilie să avem astfel de temperaturi. La maxime ar trebui să avem 16-17 grade pe Timișoara în aceste zile de început de aprilie, iar la minime suntem sub norme cu vreo 5-6 grade.”, a mai spus Cristian Nichita.

Până miercuri, în 5 aprilie, ora 14, și zonele înalte din județul Caraș-Severin sunt sub cod galben. Meteorologii spun că vântul va avea intensificări temporare, unde rafalele vor depăși 55 – 65 km/h și izolat 70 km/h. Se vor semnala precipitații, predominant ninsori, temporar viscolite, și se va depune strat nou de zăpadă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/