Început de an școlar la Turnu Ruieni

turnu ruieni

Clopoțelul a sunat luni, 5 septembrie, și pentru elevii din comuna Turnu Ruieni, care au revenit în bănci cu bucurie după vacanța de vară. Cei mai emoționați au fost, de departe, părinții și bunicii, care au fost alături de micuți la deschiderea anului școlar 2022-2023.

La festivitate a fost prezent și primarul comunei, Cosmin Belci, care le-a urat elevilor bun venit și mult succes în noul an școlar. „Astăzi este o zi a emoțiilor, a revederii cu colegii, a speranței și bucuriei de a fi împreună la un nou început de drum în viață. Pentru mulți e prima zi de școală, prilej pentru a-și cunoaște colegii și pe doamna învățătoare. O zi însorită care le va reaminti, peste ani, de universul minunat al copilăriei! Noi toți la un loc – școală, familie, societate – avem datoria de a le insufla copiilor noștri dragostea de carte, respectul față de ceilalți și încrederea într-un viitor mai bun. Succes în noul an școlar, dragi elevi!”, a fost mesajul transmis de edilul din Turnu Ruieni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/