Începe vaccinarea împotriva Covid -19, la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș

Prima etapă a vaccinării medicilor și asistentelor va avea loc la Caransebeș mâine, 31 decembrie, de la ora 10.00. În zona de Vest a țării au ajuns peste 10.000 de doze de vaccin, din care la Spitalul Municipal de Urgență au fost solicitate 160 de doze.

Potrivit managerului Valentina David, unitatea medicală are un circuit bine stabilit pentru vaccinare:

Noi avem la spital în jur de 300 de angajați, medici, asistente și infirmieri, adică personal medical. Dintre aceștia, în toată această perioadă de pandemie, cam jumătate au fost infectați cu Covid-19, majoritatea s-au vindecat, iar unii sunt în prezent infectați, de aceea doar 160 de persoane au solicitat vaccinul în această primă etapă, în care intră personalul de la Caransebeș și din Oravița, iar zilele următoare va fi distribuit și Spitalului din Reșița.”, ne-a declarat Valentina David.

Managerul spitalului a mai spus că prima etapă a vaccinării se va întinde la Spitalul din Caransebeș pe parcursul a 4 zile: din 31 decembrie până în 3 ianuarie, pe bază de programări care sunt introduse online, într-un program realizat de către Ministerul Sănătății.

Printre doctorii care se vor vaccina se numără medicul Singh Bhupinder, director medical al spitalului, medicul cardiolog Mihai Ghimboașă și medicul ginecolog Eugen Muntean:

Vă recomand să vă vaccinați pentru că și eu mă vaccinez, este singura soluție de a reveni la o viață normală și de a ne scăpa de acest virus perfid care ne-a făcut viața grea în ultimele 10 luni.”, ne-a declarat Mihai Ghimboașă, medic primar Cordiologie.

Eu recomand din toată inima ca oamenii să se vaccineze, eu voi fi printre primii, mai ales că nu am avut coronavirusul și nici nu vreau!” a spus medicul specialist ginecologie Eugen Muntean, din cadrul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/