Începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani! Patru centre pregătite în Caraș-Severin

teen boy getting intramuscular shot against coronavirus

Familiile care doresc să-și vaccineze copiii cu vârste între 5 și 11 ani îi pot programa începând de ieri pe platforma pusă la dispoziție de Guvernul României. La nivelul județului Caraș-Severin sunt menționate 4 astfel de centre, în 4 orașe diferite.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) informează asupra modalităților de administrare a vaccinului Comirnaty-Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19 pentru grupa de vârstă 5 – 11 ani, începând cu data de 26 ianuarie. De joi, 13 ianuarie, platforma de programare permite programarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, pentru data de 26 ianuarie.

Programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali.

La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 219 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel național.

În Caraș-Severin sunt patru centre care pot primi la vaccinare și copiii cu vârsta între 5 și 11 ani:

  • sala de sport a Liceului de Arte „Sabin Păuța” – Reșița
  • Spitalul Orășenesc Moldova Nouă
  • Liceul Tehnologic ”„Mihai Novac” Oravița
  • sala de sport „Valeria Borza” din cadrul Școlii Gimnazială nr. 8 Caransebeș

Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.

Sunt obligatorii acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către reprezentantul legal al minorului și efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile și pe platforma națională de vaccinare: https://vaccinarecovid.gov.ro/formulare-si-chestionare/.

Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile.

Dacă se inițiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceștia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 µg.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/