Lasă-te fermecat de un nou eveniment de excepție, marca Teatrul „Merlin”, care va debuta la începutul lunii octombrie, în Timișoara. Începe Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin”.
Ajuns la cea de-a 8-a ediție, festivalul din acest an reunește sub cupola teatrului, piese de teatru din operele îndrăgite de toți copiii. Printre acestea se numără: „Doctorul Aumădoare”, „Sarea în bucate”, „Lampio și grăuntele de lumină”, Harap Alb” sau „Fata babei și fata moșneagului”. Puteți să alegeți din zecile de titluri prezente în program atât spectacole pentru copii foarte mici: Pic, Capra cu trei iezi, Cenușăreasa, Cei trei purceluși, Povestea lui Muck cel mic, Pescărușul Folly din orașul pisicilor, cât și pentru cei mai măricei: Micul Prinț, Harap Alb – Play Again, ȚARA RUTABAGA. Hoinăreală în zigzag sau Cufărul celor 7 pitici.
Pentru tineri oferta de spectacole se focusează pe spectacolul Regele moare, prezentat de Teatrul de Animație Tăndărică, București, iar pentru întreaga familie vă propunem Alma, superbul spectacol al companiei de teatru „La Bú Teatre”, Spania sau Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor)și spectacolul Hathi, de care pomeneam la început. Spectacolul Cenușăreasa se va juca în limba maghiară, iar spectacolul Pic și spectacolul Alma sunt nonverbale.
Nu lipsesc nici alte activități și evenimente: actorul și muzicianul Alex Ștefănescu care susține un „altfel de concert”, iar artistul fotograf Alin Zelenco propune o expoziție intitulată “În spatele cortinei – punte între generații”.
Locațiile unde vor avea loc reprezentațiile de teatru sunt diferite, fie pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Merlin, fie în Casa Tineretului, pe scena Teatrului de Vest Reșița sau pe scena Teatrului de Stat Maghiar.
Prima zi de festival este programată pentru duminică, 1 octombrie 2023, cu începere de la ora 11.00, în sala Teatrului Merlin, când teatrul “Regina Maria”, din Oradea, Trupa Arcadia va prezinta spectacolul „Doctorul Aumădoare”. Piesa este o adaptare după Kornei Ciukovski, de Iulian Bulancea, având în distribuție actorii: Florian Silaghi, Alexandru Pop, Armanca Serac, Igor Lungu, Andrei Fazecaș, Carina Bunea, David Constantinescu, Consuela Egyed. De la ora 17 este programat și un eveniment stradal care se va desfășura în Piața Unirii, când toți timișorenii sunt invitați la Hathi, un spectacol cu elefantul care a făcut ocolul Europei și a fost aplaudat de mii de spectatori, creat și susținut de Centre de Titelles, Lleida, Spania.
La finalul zilei, Teatrul „Merlin” prezintă, la sediul C.J. Timiș, în sala multifuncțională, de la ora 18, spectacolul City of Lights, cea mai recentă premieră a teatrului gazdă despre orașul Timișoara, văzut prin ochii celor care îl iubesc.
Reprezentațiile se vor desfășura după următorul program:
Evenimentul este susținut de Consiliul Județean Timiș și marchează în acest an o ediție specială, o intervenție culturală relevantă, cred organizatorii, în spațiul cultural al Timișoarei 2023- Capitală Europeană a Culturii.
Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin” este un prilej extraordinar pentru copii și tineri să vadă spectacole noi, de mare valoare artistică, multe dintre ele fiind apreciate și la alte festivaluri, este un prilej pentru profesioniști de întâlnire și schimb de experiență și un prilej pentru întreaga familie de a petrece momente de calitate.
Este foarte ușor să mergeți la teatru, mai ales că biletele se pot achiziționa și online, iar spectacolele Hathi din Piața Unirii și City of lights din Sala multifuncțională a CJTimiș au vizionare gratuită. Cu siguranță, fiecare va găsi o poveste care să-i fie pe plac, gazda binevoitoare fiind însuși Merlin care vă așteaptă cu drag și emoție, între 1 și 8 octombrie 2023, pentru că orice copil care se lasă fermecat este un copil inspirat de vise.
PROGRAM:
Duminică, 1 octombrie 2023
Ora 11:00 – Doctorul Aumădoare, 60 min. 4+
Teatrul „Regina Maria”, Oradea, Trupa Arcadia (locatie Teatrul „Merlin”)
Ora 17:00 – Hathi, 45 min. all family
Centre de titelles, Lleida, Spania (în Piața Unirii / în caz de vreme nefavorabilă – în Sala
Multifuncțională a CJTimiș)
Ora 18:00 – City of Lights, 60 min. 8+
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Timișoara (locatie Sala Multifuncțională a C.J. Timiș)
Luni, 2 octombrie 2023
Ora 10:00 – Capra cu trei iezi, 45 min. 3+
Teatrul Municipal Baia Mare (locatie Casa Tineretului)
Ora 18:00 – Micul Prinț, 75 min. 9+
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong”, Sibiu (locatie Teatrul German de Stat)
Marți, 3 octombrie 2023
Ora 10:00 – Sarea în bucate, 70 min. all family
Teatrul de Păpuși Brăila (locatie Casa Tineretului)
Ora 18:00 – Harap Alb – Play Again, 90 min. 12+ , Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver“, Galați
(locatie Teatrul German de Stat)
Miercuri, 4 octombrie 2023
Ora 10:00 – Pic (spectacol nonverbal), 45 min. 3+, Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”,
Craiova (locatie Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”)
Ora 12:00 – Cei trei purceluși, 50 min. 5+ , Teatrul de Animație pentru Copii și Tineret „Imaginario”,
Ploiești (locatie Casa Tineretului)
Ora 18:00 – Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor), 70 min. 5+, Teatrul Clasic „Ioan
Slavici”, Arad, Trupa Marionete (locatie Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”)
Joi, 5 octombrie 2023
Ora 10:00 – Lampio și grăuntele de lumină, 55 min. all family, Teatrul de Vest Reșița (locatie
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”)
Ora 13:30 – Fata babei și fata moșneagului, 45 min. 2+, Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj-Napoca
(locatie Teatrul „Merlin”)
Ora 18:00 – Povestea lui Muck cel mic, 45 min. 4+ , Teatrul de Păpuși „Prichindel”, Alba Iulia
(locatie Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”)
Vineri, 6 octombrie 2023
Ora 10:00 – Cenușăreasa (spectacol în limba maghiară), 60 min, 4+, Teatrul Maghiar de Stat
„Csiky Gergely”, Timișoara (locatie Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, sala Studio)
Ora 18:00 – Pescărușul Folly din orașul pisicilor, 50 min. 4+, Teatrul pentru Copii
„Arlechino”, Brașov (locatie Teatrul „Merlin”)
Sâmbătă, 7 octombrie 2023
Ora 11:00 – ȚARA RUTABAGA. Hoinăreală în zig-zag, 70 min. 6+ , Teatrul pentru Copii și Tineret
„Merlin”, Timișoara (locatie Teatrul „Merlin”)
Ora 18:00 – Regele moare, 60 min. 16+, Teatrul de Animație „Țăndărică”, București (locatie
Teatrul „Merlin”)
Duminică, 8 octombrie 2023
Ora 11:00 – Cufărul celor 7 pitici, 60 min. 3+, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”,
Timișoara (locatie Teatrul „Merlin”)
Ora 18:00 – ALMA, 40 min. 2+, „La Bú Teatre”, Spania (locatie Teatrul „Merlin”)
Ora 19:00 – Alex Ștefănescu – altfel de concert, 13+ (locatie Teatrul „Merlin”)