Începe amenajarea sensurilor giratorii pe cea mai periculoasă șosea de lângă Timișoara

calea timișoarei

Începe amenajarea sensurilor giratorii pe șoseaua care leagă centrul comunei Giroc de intrarea în Timișoara. Autoritățile încearcă să reducă accidentele.

Potrivit Primăriei Giroc, duminică, încep lucrările. Se vor face sensuri giratorii provizorii la intersecția drumului județean DJ595, Calea Timișoarei, cu bulevardul Aviației, bulevardul Soarelui, strada Jupiter și strada Neptun.

Decizia a fost luată de consilierii județeni care au votat asocierea cu localitatea învecinată Timișoarei, pentru fluidizarea traficului.

„Vom face patru sensuri giratorii provizorii pe drumul județean 595 Timișoara – Giroc, până când vom finaliza cele 3 sau 4 sensuri giratorii definitive pe care județul Timiș și comuna Giroc le vor realiza pe acest drum deosebit de circulat. Sperăm ca în cel mai scurt timp aceste sensuri giratorii să fie operaționale, fiindcă nu implică costuri foarte mari, dar trebuie să luăm niște avize de la poliția rutieră și de la ceilalți factori îndrituiți să dea avize sau aprobări”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

„Numărul accidentelor va scădea, odată cu amenajarea acestor girații pentru că investiția presupune și montarea unor separatoare de sensuri. Străzile adiacente vor avea obligația de a vira la dreapta până la primul sens giratoriu, dacă doresc să întoarcă, dacă nu, merg înainte. Existând această restricție, va scădea numărul accidentelor pentru că șoferii nu vor mai avea voie să traverseze 4 benzi. Spre exemplu, dacă voiau să iasă de pe strada Neptun și să ajungă în Giroc, vatra veche, virau la stânga și tăiau 4 benzi. Această decizie e luată împreună cu comisia de circulație a județului Timiș, ei ne-au dat aprobarea. Sensurile giratorii acestea sunt provizorii și intrarea în sens se face, deocamdată, pe o singură bandă. Urmează exproprierea ca să poată fi făcut accesul în sensuri pe două benzi, cum e normal”, spunea și Dan Vîrtosu, viceprimarul comunei Giroc, cu atribuții de primar.

Valoarea lucrărilor este de aproape 500.000 de lei. Cheltuielile cu execuția celor patru sensuri giratorii provizorii vor fi asigurate de CJT.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/