Încep pregătirile pentru învățământul dual și profesional din anul școlar 2023-2024!

dangerous work. profesional chef teaching his two young trainees how how to flambe food safely. cooking techniques

În Caraș-Severin, la fel ca în întreaga țară, s-au început deja demersurile pentru a stabili cifra de școlarizare în învățământul dual și cel profesional pentru anul școlar 2023-2024.

În prima etapă, în perioada 7-14 noiembrie, inspectoratele școlare județene realizează, cu sprijinul instituțiilor reprezentate în comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social, acțiuni de informare și popularizare în rândul operatorilor economici și al unităților de învățământ profesional și tehnic privind calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2023-2024.

În cea de-a doua etapă se realizează propunerile din partea operatorilor economici privind locurile în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat.

Pentru învățământul dual, operatorii economici interesați transmit, până la data de 25 noiembrie 2022, la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), solicitările de școlarizare în învățământul dual. Solicitările se transmit prin e-mail la adresele tvet@tvet.ro (sau fax 021.3125498), respectiv secretariat@isjcs.ro (conform modelului atașat).

Unitățile școlare care au învățământ dual în anul școlar 2022-2023 sunt:

  • Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița pentru calificările profesionale comerciant – vânzător, bucătar și ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație
  • Colegiul Tehnic Reșița pentru calificările profesionale instalator de instalații tehnico-sanitare și de gaze, operator la mașini cu comandă numerică, lăcătuș mecanic prestări servicii, confecționer produse textile, sudor și electrician constructor
  • Liceul Tehnologic „Trandafir Cocârlă” Caransebeș, cu mecanic auto.

Eventuale solicitări din partea operatorilor economici adresate unităților de învățământ sau inspectoratelor școlare vor fi redirecționate cu celeritate la CNDIPT. Nerespectarea termenului-limită prevăzut în prezentul calendar pentru transmiterea solicitărilor din partea operatorilor economici conduce la riscul necuprinderii solicitărilor în proiectul planului de școlarizare.

Pentru învățământul profesional, operatorii economici înaintează unităților de învățământ profesional și tehnic sau inspectoratelor școlare solicitările de școlarizare în învățământul, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la ordin, până la data de 25 noiembrie 2022, iar inspectoratele școlare transmit solicitările primite de la operatorii economici la unitățile de învățământ nominalizate în solicitările operatorilor economici sau, în absența nominalizării de către operatorii economici a unei unități de învățământ, la unități de învățământ care pot cuprinde în oferta educațională calificările solicitate.

Etapa a treia presupune analiza și avizarea propunerilor de locuri în proiectul cifrei de școlarizare la învățământul profesional și tehnic și se finalizează pe 27 ianuarie 2023.

În anul școlar 2022-2023, sunt înscriși în clasa a IX-a, conform solicitărilor operatorilor economici, condiție de formare a claselor/grupelor:

  • învățământ profesional: 357 de elevi în 14 unități de învățământ
  • învățământ dual: 94 de elevi în 3 unități de învățământ
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/