Ajuns în vară de la o echipă care îi datora 45.000 de lei, pivotul Paul Giotoiu a avut parte de ghinion și la Reșița. Nici bine nu a început sezonul și s-a accidentat, fiind supus unei intervenții chirurgicale în urmă cu o lună. În plus, restanțele salariale l-au determinat pe handbalist să ia decizia despărțirii de HC Adrian Petrea.
Despărțirea s-a produs în condiții amiabile, după spusele lui Paul Giotoiu, handbalist care a jucat foarte puțin pentru Reșița în acest sezon. Aflat acum în perioada de recuperare, Paul Giotoiu a reflectat asupra situației în care se află și a purtat o discuție cu finanțatorul Cristian Pătru. „Decizia de a pleca îmi aparține. M-am întâlnit cu Cristi Pătru, îl înțeleg că îi este extraordinar de greu, fără implicare din alte părți. Mă despart cu părere de rău de acest colectiv extraordinar, dar am căzut de acord să încetăm colaborarea pe cale amiabilă. Chiar îmi pare rău de Cristi, ca om, dar în modul acesta nu se poate continua, tragem un semnal de alarmă. Ne e foarte greu și nouă, mai ales cei ce nu suntem din Reșița”, ne-a spus Paul Giotoiu.
Handbalistul a vorbit pentru Express de Banat despre problemele financiare de care s-a lovit la HC Adrian Petrea Reșița. „La mine deja s-au adunat trei salarii restante. Nu voi renunța la ele, pentru că nu mi se pare normal, dar probabil că vom ajunge la o înțelegere, din moment ce am hotărât rezilierea contractului pe cale amiabilă. Am avut probleme și la fosta mea echipă, Energia Târgu Jiu, de acolo aș avea de primit vreo 450 de milioane de lei vechi, legal, pe foaie. Acolo i-am acționat în instanță, dar nu știu dacă se mai poate recupera ceva. Dar pentru mine e destul de greu ca într-un an de zile să iau două salarii. Până la urmă, cariera de sportiv este una destul de scurtă. Sper ca aici, la Reșița, să nu fie cazul să ajungem în instanță”, a mai spus Paul Giotoiu.
UPDATE, ora 18:00
O altă plecare de la HC Adrian Petrea Reșița este cea a pivotului Eremia Pîrîianu, care a activat și ca antrenor secund.