Un incendiu puternic a cuprins o locuință din Lugoj. Pompierii au limitat extinderea focului și au scos din casă o femeie. Din păcate, medicii au declarant decesul ei.
Pompierii au intervenit, duminică, pe strada Bucegi, cu o autospecială de primă intervenție si comandă, două autospeciale de stingere și două ambulanțe, dintre care una cu medic.
„La sosirea la locul evenimentului, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la încăperile locuinței, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Pompierii au limitat extinderea incendiului la acoperiș și vecinătăți. Din interior a fost evacuată o vârstnică, în stare inconștientă, cu multiple arsuri. Din nefericire, victima a fost declarată decedată de către medicul de pe ambulanță”, a transmis ISU Timiș.
Urmează ca pompierii să stabilească de la ce a pornit incendiul.