Incendiu într-un apartament din Timișoara! Zeci de persoane au fost evacuate

banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Un incendiu a izbucnit într-un apartament situat pe str. Polonă din Timișoara, în această noapte, de la o țigară lăsată aprinsă. Pompierii au evacuat peste 80 de persoane din bloc.

ISU Timiș informează că, în această noapte, în jurul orei 02:20, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament dintr-un bloc situat pe str. Polonă din Timișoara. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara cu trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.

La momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la apartamentul aflat la etajul I, pe o suprafață de aproximativ 15 mp. Doi adulți, împreună cu un minor, care locuiau în imobil s-au autoevacuat în siguranță. În urma evaluării medicale la fața locului, au refuzat transportul la spital. De asemenea, o pisică a fost salvată din apartament.

Pompierii au evacuat din bloc alte 80 de persoane, dintre care, șase adulți și doi minori au fost asistați medical la fața locului, refuzând transportul la spital. Casa scării a fost inundată cu fum, iar izolația exterioară a clădirii a fost afectată pe o suprafață de circa doi metri pătrați.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la o țigară lăsată aprinsă.

Fumatul în pat sau în stare de somnolență poate avea consecințe tragice. O singură țigară aprinsă, dacă este lăsată nesupravegheată sau aruncată necorespunzător, poate declanșa un incendiu în doar câteva minute, mai ales dacă intră în contact cu materiale ușor inflamabile. Aruncați resturile de la țigară numai după ce vă asigurați că sunt stinse si numai în locuri special amenajate”, a informat ISU Timiș.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/