Pompierii au intervenit, marți, pentru stingerea unui incendiu cauzat de un frigider.
Flăcările au cuprins o clădire folosită în scop de depozitare, pe strada Pădurii, în orașul Deta.
„De urgență s-au deplasat la locul evenimentului pompierii din cadrul Secției Deta cu o autospecială de primă intervenție și comandă o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului s-a constatat că incendiul se manifesta cu degajări mari de fum într-o încăpere, pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați”, a ttransmis ISU Timiș.
În urma incendiului au fost afectate alte două încăperi învecinate. Din fericire nu s-au înregistrat victime. La momentul producerii incendiului nu se afla în interior nicio persoană.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric produs la un frigider.