Incendiile de pe secțiile ATI din țară, doar o poveste pentru spitalele din Caraș-Severin!

incendiu piatra neamt

Secțiile ATI de la Reșița și Caransebeș nu au detectoare de fum puse la punct în acest moment. Însă, dacă ne uităm strict pe acte, nu există nici risc de incendiu. Asta în timp ce zeci de pacienți din țară și-au pierdut viața arși sau intoxicați cu fum tocmai în spitalele unde își căutau salvarea.

Încă din primăvară, spitalele care au secții ATI în Caraș-Severin au primit drept recomandare din partea Inspecției de Prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență să își doteze aceste secții cu detectoare de fum. Din păcate, răspunsul a fost atunci că sunt prea costisitoare. În plus, măsura nu poate fi impusă! Colonelul Aurelian Miloș, șeful Inspecției de Prevenire la nivelul ISU Caraș-Severin, ne explică de ce: „Clădirile vechi nu au obligativitatea de a se dota pentru că s-au construit în baza standardelor din anii ’70. În momentul în care fac modernizări și ajung pe la Urbanism, le trebuie o nouă autorizație și automat se supun noilor prevederi tehnice și atunci le va trebui instalație de detecție.”

Potrivit actelor de verificare pe care le-a văzut până acum și pe care spitalele au obligația să le pună la punct, Aurelian Miloș spune că este exclus ca în secțiile ATI din Caraș-Severin să se repete unul dintre episoadele tragice din alte județe. „Nu riscăm pentru că este personalul cam tot timpul acolo. Nu știu dacă pe timpul iernii folosesc sau mai bagă ceva în priză, ceva rezistențe. Doar ăsta ar fi riscul. Dar altfel, nu. Noi suntem în siguranță în spitalele din Caraș-Severin.”, ne-a declarat acesta.

Poate cel mai bine din punct de vedere al siguranței la incendiu stă Staționarul I al Spitalului Județean de Urgență Reșița, pentru că acolo e relativ nou refăcută instalația electrică. S-a refăcut și la Staționarul 3, dar acolo oricum nu sunt așa de mari consumatori. Sunt pacienți conectați la oxigen, au așa-numitele concentratoare de oxigen, dar nu sunt așa consumuri mari de energie cum sunt la ATI și acolo n-au fost probleme nici înainte.

O instalație de detecție semnalizare incendiu ar fi utilă oricum pentru ambele spitale în secțiile ATI. Pe porțiuni, aceste detectoare există. Este cazul secțiilor cu RMN, care au fost construite ulterior. Totuși, Reșița ar primi cu un punct în plus față de Caransebeș, ne-a precizat șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU. Iar ca o recomandare, pentru a-și crește nota, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș este sfătuit „să revizuiască complet instalația electrică, să o schimbe, dacă se poate, măcar pe ATI.”, ne-a precizat Aurelian Miloș.

Zis și făcut! La Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș se lucrează deja exact pe cel mai sensibil punct, întocmai recomandărilor. „Noi deja montăm detectoarele de fum. Pentru tot spitalul este o lucrare de durată, dar montăm în zonele critice: ATI, zone unde sunt mai multe aparate, unde pericolul de incendiu este mai mare. Pentru ATI am contractat o firmă, până la sfârșitul anului au termen să termine toată secția.” Tot până atunci va fi schimbată și instalația electrică, după cum ne-a declarat Adrian Dumbravă, managerul spitalului din Caransebeș. Toate lucrările care se fac pentru modernizarea ATI depășesc 200.000 de lei, așadar nu vorbim despre o sumă colosală.

La Reșița, în schimb, lucrurile se mișcă un pic mai greu. Aici a fost schimbată, într-adevăr, instalația electrică la Staționarul I, acolo unde se află și secția ATI, dar detectoarele de fum mai au de așteptat. „Sunt multe lucruri care trebuie făcute, că doar de 40 de ani nu s-a făcut nimic. O să facem tot ce trebuie în limita posibilităților. Banii sunt și acum o problemă. O să analizăm, o să vedem. La instalația electrică se lucrează. Avem progrese făcute și la acea finanțare de 2 milioane de euro pe instalații electrice și gaze tehnice la Staționarul II. Încetuț, încetuț facem peste tot. Tot e mai bine decât deloc.”, ne-a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, reprezentantul instituției în subordinea căreia se află Spitalul Județean de Urgență Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/