Turismul din România mai are o speranță. În prima jumătate a anului, încasările au crescut cu 20 de procente. Asta și datorită stațiunilor din vestul țării.
Încasările din turism au crescut în primul semestru, conform datelor principalilor operatori din domeniu, cu circa 20%, a declarat, pentru Agerpres, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Alin Burcea. „Din ce am vorbit cu cei opt tour-operatori mai mari, creșterea este de circa 20%, ca și încasări. Se mai diluează până la sfârșitului anului, pentru că încasările sunt mai mari în prima parte a anului. Eu zic că, dacă rămânem între 15% și 20% la nivelul unui an, este fenomenal”, a spus Burcea.
„Lucrurile în plan economic, cel puțin până în momentul acesta, merg destul de bine. Veniturile sunt puțin mai mari și lumea călătorește”, a afirmat președintele ANAT, într-o conferință de presă, citat de Agerpres, subliniind că, pe lângă litoral, s-au vândut bine stațiunile precum Băile Felix, Călimănești Căciulata, Herculane.
Burcea este și proprietar al agenției de turism Paralela 45 și a precizat că anul acesta românii „au plecat bine și în străinătate”, printre destinațiile externe cele mai vândute aflându-se Spania, Bulgaria, dar și Antalya (Turcia), și s-a înregistrat o creștere mare pe „early booking”.