Încă un accident în Moșnița Nouă

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un al doilea accident, soldat cu victime, a avut loc, luni, în localitatea Moșnița Nouă.

Accidentul a fost produs de un șofer care nu a oferit prioritate într-un sens giratoriu.

„Un bărbat în vârstă de 52 de ani a condus un autoturism pe strada Poștei din localitatea Moșnița Nouă din județul Timiș, iar la intersecția cu strada Principală, prevăzută cu sens giratoriu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, care circula regulamentar, dinspre localitatea Chevereșu Mare spre municipiul Timișoara.  În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului în vârstă de 34 de ani”, aflăm de la IPJ Timiș.

promovare banner maxagro

Vă amintim că, luni dimineața, un alt accident a avut loc în comună. O femeie mergea pe strada Sofia, iar la intersecția  cu Drumul Boilor a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 59 de ani,care se deplasa regulamentar dinspre Timișoara.

Sursa foto: arhiva

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/