Încă o zi cu instabilitate și caniculă în Banat

canicula

Este cod portocaliu de caniculă, joi, în Banat. Temperaturile ridicate vin și cu instabilitate atmosferică accentuată.

Valul de căldură adduce maxime 38° – 40° Celsius. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În Timiș și Caraș-Severin ar putea apărea și vijelii, iar vântul va bate cu putere.

„În Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea nordică a Moldovei și local în Banat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70…90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp)”, a transmis ANM.

Pompierii au câteva sfaturi pentru populație:

  • Stați la umbră și evitați expunerea prelungită la soare!
  • Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător. Evitați consumul băuturilor alcoolice!
  • Purtați pălării de soare, haine lejere de culori deschise!
  • Consumați fructe și legume proaspete!
  • Nu aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite!
  • Resturile de țigară pot genera incendii. NU le aruncați la întâmplare!

 

 

Stiri Timisoara si Resita publicitate online Brantner 1000x100px stiri Timisoara si Resita banner energie geotermală cu buclă închisă energia de la picioarele noastre fppg 2048x539
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/