După Liceul Teoretic „Tata Oancea”, o altă unitate de învățământ din Bocșa va intra în renovare, cu fonduri europene. Este vorba despre școala din Măgura, situată în cel mai sărac cartier al orașului, pentru care s-a și semnat, de curând, contractul de finanțare.
„Am semnat contractul de finanțare pentru modernizarea școlii din Măgura cu reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest. Vor urma pașii legali, licitația pentru execuție, iar apoi derularea lucrărilor propriu-zise”, a declarat primarul orașului Bocșa, Mirel Pascu (foto).
Potrivit edilului, clădirea școlii va beneficia de lucrări complexe, de la înlocuirea acoperișului, termoizolarea clădirii și schimbarea tâmplăriei ușilor și ferestrelor, până la intervenții necesare pentru modernizarea imobilului și îmbunătățirea eficienței energetice. Investiția este gândită astfel încât, după finalizarea lucrărilor, consumul de energie să fie redus semnificativ, ceea ce va însemna și costuri mai mici pentru întreținerea școlii.
„Practic, prin aceste lucrări, vom face o economie la tot ce înseamnă energia termică și vom îmbunătăți toate celelalte aspecte care țin de funcționarea clădirii și de a asigura condiții excelente de studiu pentru elevi și dascăli. Este o finanțare importantă”, a mai spus Mirel Pascu.
Administrația locală din Bocșa și-ar fi dorit ca proiectul să includă și grădinița din cartierul Măgura. Acest lucru nu a fost însă posibil, întrucât imobilul nu a fost eligibil pentru finanțarea accesată.
„Din păcate proiectul grădiniței nu a fost eligibil, deși ne-am fi dorit acest lucru”, a subliniat Pascu.
În cazul școlii, proiectul va intra în următoarea etapă, după parcurgerea procedurilor legale, urmând să fie organizată licitația pentru desemnarea constructorului. Lucrările propriu-zise ar putea începe în prima parte a anului viitor.
Luna trecută, Primăria Bocșa a finalizat o altă investiție realizată cu fonduri europene, și anume, modernizarea grădiniței cu program prelungit din oraș. Unitatea și-a început activitatea în această săptămână, după încheierea lucrărilor. În același timp, administrația locală are în derulare și proiectul de modernizare al Liceului Teoretic „Tata Oancea”, unde există și o cofinanțare din partea primăriei. Momentan, lucrările se desfășoară în corpul A.