Calea Stan Vidrighin din Timișoara se află în șantier de câteva luni, iar viceprimarul Ruben Lațcău anunță că au fost turnate primele straturi de asfalt și s-a montat două treimi din linia de tramvai. Lucrările ar trebui finalizate peste doi ani.
Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, anunță că o treime din lucrările de pe Calea Stan Vidrighin au fost finalizate după primele șase luni de șantier.
„Jumătate de an de lucrări pe Stan Vidrighin – primele straturi de asfalt, două treimi din linie montată și o treime din lucrarea completă e gata. Timișoara se modernizează – stradă cu stradă, bulevard cu bulevard. Proiectul care a început în aprilie, împreună cu o ocolire la nivel județean pentru traficul de tiruri, a ajuns la primul strat de asfalt pe tronsonul aflat în lucru. Echipele constructorului vor finaliza segmentul de drum dintre sensul giratoriu AEM – Str. Podeanu unde lucrează acum și se vor muta pe partea opusă, pe același segment. Traficul va putea circula pe bucata nou-asfaltată. Vor fi gata și trotuarele și pista de biciclete, iar constructorul a finalizat aproape două treimi din linia de tramvai, fiind nevoit să lase partea de carosabil liberă pentru lucrările de apă-canal. Odată ce acestea au fost finalizate, a putut interveni repede pentru a realiza carosabilul”, a explicat Ruben Lațcău.
Valoarea lucrărilor de reabilitare a Căii Stan Vidrighin se ridică la 83 milioane lei, cu TVA inclus, iar șantierul ar trebui închis în aproximativ doi ani.
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Cu peste 45 de ani de experiență în domeniul auto, grupul Autoglobus adaugă în portofoliul său unul dintre cele mai respectate branduri auto din lume: Toyota. Această evoluție vine...
Fostul judecător al Tribunalului Caraș-Severin, Rustin Ciasc, va fi despăgubit ca urmare a prejudiciilor de imagine suferite din cauza fostului președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin! Romeo Dunca a depășit...
Acest website folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență mult mai bună de navigare și funcționalități adaptate pentru creșterea perfomanței utilizării website-ului nostru. Continuarea navigării pe acest website înseamnă implicit acordul dvs. privind politica noastră GDPR / termenii de utilizare și confidențialitate.