Încă 30.000 de euro de la Salvați Copiii pentru două spitale din Caraș-Severin!

bebelus la spital

În timp ce autoritățile publice se dau peste cap pentru a asigura minimul necesar în spitalele pe care le administrează, cei de la Organizația Salvați Copiii trimit aparatură de 30.000 de euro în două maternități din Caraș-Severin, ceea ce se adaugă la echipamentele medicale de peste 150.000 de euro care au ajuns de-a lungul timpului în spitalele din județ. 

România ocupă primul loc la capitolul mortalitate infantilă în Uniunea Europeană (5,6 la mia de copii născuți vii), un motiv întemeiat fiind lipsa aparaturii adecvate. Tocmai de aceea, Organizația Salvați Copiii anunță o investiție majoră, de un milion de euro, în 45 de secții de neonatologie de gradul 1 și 2 din 28 de județe ale țării, prin programul „Împreună din prima zi”, finanțat de Fundația OMV Petrom. Medicii vor avea la dispoziție aparatură și echipamente medicale performante, vitale pentru salvarea și îngrijirea nou-născuților prematuri sau cu patologii complexe.

Printre județele „câștigătoare” este și Caraș-Severinul, cu Spitalul Județean de Urgență Reșița și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș.

„Cele două spitale au avut diferite nevoi la momentul scrierii proiectului, iar în funcție de nevoile actuale, vom actualiza lista și vom vedea dacă va rămâne ceea ce era în plan în primă fază.”, a declarat, pentru Express de Banat, Ștefania Mircea, coordonator al programului reducerea mortalității infantile din cadrul Salvați Copiii.

Valoarea estimată a echipamentelor solicitate la începutul anului de cele două unități medicale este de aproximativ 30.000 de euro. În lista de solicitări inițială se regăseau echipamente precum: incubator de transport, ventilator sau autoclav.

Organizația Salvați Copiii a susținut și în trecut spitalele din Caraș-Severin cu echipamente a căror valoare depășește 150.000 de euro. Acestea au ajuns la:

· Spitalul Județean de Urgență Reșița

· Spitalul Orășenesc Oravița

· Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș

Printre aparaturile care au fost donate până acum se numără: incubatoare, pulsoximetre, ventilatoare și sistem de resuscitare, ecograf, monitoare, analizator gaze sangvine.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/