În stațiunea Băile Herculane se culeg roadele administrative

În stațiunea Băile Herculane, dacă turismul este la pământ din cauza pandemiei de coronavirus, lucrările edilitare continuă. Primăria din orașul de pe Cerna a început lucrările programate pe strada Trandafirilor.

Proiectul are o valoare de peste 3,5 milioane de lei, fonduri obținute în baza PNDL 2 de la Ministerul Dezvoltării. Lucrările de reparații și reabilitare se efectuează pe strada Trandafirilor zona 1 și zona 2 și vor cuprinde refacerea părţii carosabile, a trotuarelor, a marcajelor vechi, dar și extinderea cu noi locuri de parcare, reamenajarea zonelor verzi, precum și modernizarea iluminatului public în zona dintre blocuri, adică zona 1 şi în zona blocurilor ANL – zona 2. Tot aici va fi amenajat, în cadrul acestui proiect, un loc de joacă pentru copii.

Așa cum am promis, a fost turnat și primul strat de asfalt, cel de bază, la lucrarea de pe strada Trandafirilor. În perioada următoare, după terminarea procedurilor tehnologice, urmează a fi turnat și cel de-al doilea strat, cel de uzură. Toate verificările și monitorizările făcute indică o lucrare bine executată!”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Băile Herculane.

Durata de execuţie a proiectului este de 24 de luni și are o valoare totală de 3.614.939,95 lei fără TVA.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/