Soluții pentru praful otrăvitor de la Moldomin!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Praful de la iazurile de decantare ale Moldomin a ajuns în atenția noului Guvern, după ce a distrus turismul din Serbia, iar România s-a ales cu o plângere la Comisia Uniunii Europene. Ministrul mediului, Rovana Plumb, se deplasează astăzi la Moldova-Nouă, ca să analizeze situația la fața locului.

Societatea Moldomin SA Moldova-Nouă este în atenția autorităților de la nivel european de când vecinii sârbi au depus plângere că poluarea le produce pagube de 5 milioane de euro anual, în Parcul Național de peste granițele țării. În plus, turismul a fost ruinat din același motiv. Nici la nivel local lucrurile nu stau mai bine. Numărul cazurilor de cancer este în continuă creștere de la un an la altul, iar oamenii se vaită de faptul că toate culturile le sunt distruse din cauza reprizelor de poluare de la societate.

În plus, deși societatea este închisă, rămâne în continuare în topul marilor poluatori ai județului Caraș-Severin, lucru confirmat și sancționat periodic de oficialii de la Garda de Mediu. Mai grav este că același lucru s-ar putea întâmpla și din partea comisarilor europeni. “Dacă la acest moment, reprezentanții Uniunii Europeane ar veni pentru controale, statul ar risca o amendă de 50 de milioane de euro. Valoarea ei ar fi de cinci ori mai mare decât ar costa ecologizarea zonei acum”, a precizat Marius Cârpean, comisarul-șef al Gărzii de Mediu din Caraș-Severin.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Ca să își demonstreze interesul pentru problemele oamenilor, reprezentanții de la centru au trimis în luna iunie a acestui an o delegație formată din doi comisari, care ar fi urmat să dea soluții pentru problema poluării. În urma unei lungi analize însă, concluzia la care au ajuns a fost că cel mai periculos și mai toxic iaz este Tăușani, ceea ce se cunoștea deja și pe plan local.

De asemenea, aceștia au mai adăugat că singura salvare ar fi elvețienii de la Mineco. „Singura variantă ar fi ca firma să cumpere uzina, însă la acest moment, Moldomin trebuie să rezolve problema intabulării terenurilor pentru ca societatea să poată fi vândută”, a adăugat Marius Cârpean, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Caraș-Severin.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/