În sfârșit! Au apărut primele utilaje pe drumul Oravița – Marila!

lucrari consolidare oravita marila 1

Pe drumul ce duce din Oravița spre Marila a răsărit soarele! Au apărut primele utilaje cu primii muncitori care să rezolve odată problema carosabilului surpat.  

Licitația pentru desemnarea unui câștigător în vederea reabilitării carosabilului pe Drumul Național 57B (km 8+850 pe partea dreaptă) a avut loc în primăvară. S-a desemnat un câștigător, iar ordinul de începere s-a dat în 28 mai. Constructorul avea la dispoziție 3 luni pentru proiectare și alte 3 pentru execuție, ceea ce înseamnă că lucrarea ar fi trebuit să fie gata la finalul lunii noiembrie.

N-a fost să fie. Abia în octombrie s-a terminat proiectarea, după care a urmat ordinul de începere pentru execuția lucrărilor de consolidare. Termenul din contract spune că în 3 luni drumul ar trebui să fie gata. Dar, cum temperaturile scad și precipitațiile se înmulțesc, este greu de crezut că lucrările pe DN 57B vor fi gata la final de ianuarie.

Deocamdată, utilajele și muncitorii sunt prezenți la datorie și lucrează la forarea coloanelor pentru susținerea zidului de sprijin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/