În prezența ministrului Dezvoltării, primarul Brian Filimon a semnat pentru o nouă investiție de 1,7 milioane de lei

semnare contract 3

Drumurile dese la București ale primarului liberal nu au fost în zadar. Edilul atrage finanțări după finanțări și dezvoltă frumos comuna Măureni.

În prezența ministrului Adrian Ioan Veștea, primarul comunei Măureni a semnat astăzi la București contractul de finanțare, în valoare de 1,7 milioane de lei, pentru obiectivul de investiții „Creșterea capacității gospodăriei de apă comuna Măureni, județul Caraș-Severin”. Acest proiect face parte din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și își propune îmbunătățirea calității apei potabile în localitățile Măureni și Șoșdea.

semnare

„Prin acest program derulat de Ministerul Dezvoltării noi am câștigat două proiecte. Unul cu o valoare de 16 milioane de lei, care vizează modernizarea infrastructurii locale la Șoșdea și Măureni, pentru care s-a încheiat și licitația, și cel pentru care am semnat astăzi contractul, în valoare de 1,7 milioane de lei, legat de mărirea capacității stației de apă. Sunt bucuros pentru această reușită, căci vorbim despre două finanțări importante. Nu ne mai rămâne decât să ne implicăm și pe mai departe ca să iasă totul așa cum ne dorim, iar la final, recepția lucrărilor să fie pe măsura așteptării locuitorilor noștri, căci până la urmă despre ei este vorba.”, a declarat pentru expressdebanat.ro primarul Brian Filimon.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Edilul a amintit și despre celelalte două investiții care urmează să demareze în viitorul apropiat la Măureni, creșe de 70 de locuri și sala de sport, ambele investiții derulate prin Compania Națională de Investiții.

Reamintim că, în urmă cu două luni, au demarat și lucrările de construire a unei grădinițe noi în Măureni. Valoarea investiției în acest caz se ridică la două milioane de lei.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/