In memoriam Simona Tudorache

Nu voi uita niciodată cele spuse de Simona când venea vorba despre promovarea unui grup. Îmi spunea: „Dan, orice grup este condamnat să meargă înainte şi să se impună în societate, doar prin liderii săi. Un grup care îşi defineşte şi îşi promovează un lider cu potenţial dobândeşte un avantaj de neimaginat pentru competitori. Dar, ştii ce se întâmplă în societatea astra a noastră de doi lei? Când apare un lider şi se şi manifestă ca atare într-un grup, toţi nemernicii, toţi cei ce se simt mai slabi decât liderul, i se agaţă de picioare şi îl trag în jos. Sunt inconştienţi, căci în acest fel distrug liderul, distrug grupul şi îşi distrug propriile şanse de a se desăvârşi ei, ca indivizi ce aparţin grupului”. Nu voi uita niciodată spusele Simonei şi, pe zi ce trece îi dau dreptate. Văd în permanenţă manageri ce se îngroapă în cloaca celor ce nu ştiu să spună decât „da, şefu!”. Nu cred că aceasta este calea spre progres. Am fost şi eu de câteva ori şef prin presa asta locală. Îi iubeam pe cei, subalterni fiindu-mi, mă persiflau, mă încercau cu te miri ce probleme intelectuale. Mă contraziceau, mă periau „la mişto”, dar îi vedeam că sunt inteligenţi şi aduc plus valoare vehicului media ce îl conduceam. Râdeam şi plecam de la un gol al lui Hagi şi ajungeam la taina spovedaniei. Cred că trăiam şi ne iubeam meseria. Nu eram şef şi angajat. Eram colegi care trăiam nebunia celei mai frumoase meserii de pe lume. Ne-am învăţat unii pe alţii. Ne-am împărţit sandwichurile şi ţigările, ne-am împrumutat banii şi maşinile. Până când, am descoperit că pe lângă un material frumos ar trebui să intre şi ceva în buzunar. Am devenit consumişti, din ce în ce mai deştepţi şi deţinători ai adevărului absolut în media. Şi, cam aşa a început să ne ia dracul şi să ne împartă politicienii în de-ai lor şi de-ai noştri. Că între, e cam greu să-ţi cumperi un citro. Da, Simona, un manager de valoare dă de pereţi cu yes-manii.
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/