În luna cadourilor, Primăria Reșița recepționează mai multe obiective investiționale

calin daniel

Municipalitatea de pe Bârzava se pregătește să recepționează opt lucrări luna aceasta. Toate sunt investiții derulate cu fonduri europene.

Viceprimarul Reșiței, Daniel Călin, vine cu vești bune pe final de an. Opt investiții vor fi recepționate luna aceasta. Acestea vizează modernizarea infrastructurii școlare și culturale, dar și reabilitarea termică a mai multor blocuri din oraș, pentru care locatarii nu au scos niciun ban din buzunare.

„Până la sfârșitul lunii, se vor recepționa opt lucrări pe fonduri europene. Blocurile reabilitate de pe I.L. Caragiale 1 – 4, cele de pe Horia 5, 6 și 7,  și blocul 25 din Piața Revoluția din Decembrie, Blocul Fetelor, Grădinița PN 3, Grădinița Dealu Mare, Școala Pittner. Toate acestea se finalizează și se recepționează în decembrie”, a explicat Daniel Călin.

Sunt însă șantiere la Reșița care mai au nevoie de timp, cum este cazul lucrărilor de la Școala Gimnazială Nr. 8 sau Grădinița „Floarea Soarelui”.

La Grădinița PP «Floarea Soarelui» suntem gata pe partea de interior. Lucrăm acum la sistematizarea curții și e posibil să o terminăm tot luna aceasta, dacă ne permite vremea. S-a rezolvat și problema infiltrațiilor și sperăm să mutăm copiii în grădiniță după sărbătorile de iarnă. Încă nu este stabilită data recepției aici, pentru că asta ține și de Inspectoratul de Stat în Construcții, deci rămâne de văzut. La Generală 8, ar mai fi ceva de lucru. Aici constructorul trebuie să termine, cel târziu, în 31 martie”, a adăugat viceprimarul Reșiței.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/