În inima satului faptele bune se întâmplă. Taberele pentru copii, TDIS 2025, gata de start!

Taberele pentru copii, TDIS 2025

11 comunități din Caraș-Severin sunt pregătite și în acest an să devină gazdele copilăriei, a faptelor bune și a celei mai îndrăgite tabere din județ: Tabăra din Inima Satului. Echipele de voluntari și management sunt gata de start!

Câteva luni ne mai despart de frumoasa nebunie numită „Tabăra din Inima Satului și Familiei”, un fenomen molipsitor care bine s-a înrădăcinat în comunitățile din Caraș-Severin și numai, ajungând chiar și în inima Olteniei, cu 10 tabere, apropiindu-se cu pași grăbiți și către vecinii noștri din Basarabia cu evenimentul „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși”.

De ce o acțiune magnet? Simplu! Pentru că TDIS nu este doar o tabără obișnuită, este locul de formare pentru sute de copii, tineri care aleg să se regăsească, să uite, preț de câteva zile, de vraja numită tehnologie, să facă cunoștință cu adevărata  copilărie și să spună da credinței și prieteniilor sincere.

Tabăra din Inima Satului este conceputul născut și crescut la Moniom, cartier al Reșiței, din dragostea părintelui Mihai Ciucur, omul care a înțeles că tinerii trebuie auziți, ascultați, înțeleși și mai ales ghidați spre corectitudine și valori morale cât se poate de integre. Au trecut ceva ani de la prima ediție, care la rându-i a crescut și a molipsit și pe ceilalți cu frumusețea ei. Prin urmare, cererile de a pune pe roate o tabără în fiecare sat, au fost tot mai multe, iar acum deja putem vorbi de un adevărat fenomen TDIS.

ciucur

preotul Mihai Ciucur

În acest an, 11 comunități din Caraș-Severin, 8 sate și 3 orașe, vor fi gazdele a zeci de copii, unii veniți pentru prima dată, alții nerăbdători de a-și reîntâlni prietenii și mentorii. Prin urmare, a avut loc și prima ședință a echipei de management și formare a proiectului TDIS. Cu o echipă tânără și pusă pe fapte mari, TDIS pleacă la drum pentru al 7-lea an consecutiv, cu peste 120 de voluntari și cu dorința de a aduce zâmbete, speranță și clipe de neuitat pentru copiii din orașele și satele județului Caraș Severin.

Eleganta sală de evenimente a Hotelului Ora, din municipiul Reșița, a reunit membrii echipei de management a proiectului „Împreună pentru copiii noștri”, alături de liderii celor 6 ateliere TDIS, care au ales să continue drumul și în 2025.

Pe parcursul a întâlnirii au fost abordate teme organizatorice și de management, precum:
– analiza TDIS 2024 și propuneri de îmbunătățire pentru ediția din acest an
– definitivarea componenței echipelor de formare pentru fiecare atelier
– redefinirea designului fiecărui atelier TDIS
– planificarea sesiunilor de selecție și formare a voluntarilor TDIS
– asumarea de sarcini în managementul proiectului.

tdis 4

Au fost momente frumoase, în care echipa s-a reconectat cu TDIS – cel mai mare și mai de impact proiect de educație non-formală din județul Caras-Severin.

„Este o gură de aer curat, o șansă la normalitate, o ieșire din zona ecranelor, pentru că cei mici sunt tot mai afundați în tot ceea ce înseamnă tehnologie și în dependențe de tot felul, iar TDIS asta vrea, să îi scoată din zona asta de realitate virtuală. Chiar dacă nu ai suntem în pandemie, copiii sunt din ce în ce mai prinși, din păcate. Rămâneți aproape, pentru că urmează încă un an plin de experiențe noi și provocatoare!”, a precizat părintele Mihai Ciucur.

tdis 3

Sursa foto: EVANdersar Photography

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/