Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a ajuns bătaia de joc a rețelelor sociale din cauza comportamentului său și al excentricei sale soții, dar refuză să coboare cu picioarele pe pământ în ciuda evidenței!
Romeo Dunca a fost subiect de bășcălie în toată România după ce s-a dat în spectacol pe litoralul românesc. CANCAN a publicat imagini interzise minorilor cu soția președintelui surprinse chiar în stradă, nu în intimitatea acestora, și a scris că două cluburi de fițe au refuzat pur și simplu să-i primească înăuntru. Președintele se afla în concediu, iar în timpul său liber face ce vrea. Astfel au sărit în apărarea lui Romeo Dunca micii profitori din jurul său și chiar l-au încurajat ca data viitoare să o facă și mai lată. Are toată libertatea în sensul acesta, deși era într-un spațiu public, nu în domiciliul conjugal, dar asta e o altă nuanță. Președintele ar trebui însă să-și asume cu adevărat atunci când se dezbracă de caracter. Nu să devină paranoic ori să inventeze cu bună știință povești. Așa cum a făcut aseară, când, pe Facebook, s-a dat urmărit de către subsemnatul, insinuând că astfel au ajuns imaginile XXX la CANCAN: „Ce noroc și la Stanciu al nostru. Neprihănitul domn Stanciu. Care știe oricum că ea nu e Nadina, nici Nadia, şi că de fapt e soţia mea. Dar cum s-a nimerit. Chiar azi. Adevărul e că asta da ştire. Plimbarea mea prin Mamaia, briza de seară, doi oameni relaxaţi ne-au adus din nou pe prima pagină. (…) Ce bine că atunci când merg câteva zile în concediu se activează băieţii şi mă urmăresc pas cu pas. Îi mai aştept…”.
Chiar și la Mamaia, la cluburile de fițe, unde divele poartă cele mai sexy și mai îndrăznețe ținute, o femeie în sânii goi sau în fundul gol într-o parcare atât de aglomerată, pentru că așa a fost surprinsă doamna Dunca, nu trece neobservată. Unde mai pui că era vorba despre prima doamnă a județului, nu de oricine! La brațul milionarului Dunca, al șefului Banatului Montan, al primului român care a terminat Paris Dakar pe motocicletă. Imaginile respective au ajuns să distreze toată România pentru că sunt ipostaze penibile acolo, nu pentru că l-ar fi urmărit cineva pe Romeo Dunca. Și dacă s-ar fi întâmplat așa, să-i ia vreun ziarist urma, n-ar fi trebuit să aibă ocazia să surprindă așa ceva.
Dar pentru șeful județului Caraș-Severin episodul Mamaia nu e singular. Despre cuplul prezidențial s-a scris, nu în Express de Banat, ci în presa centrală „de scandal”, și cu ocazia nunții purtătorului de cuvânt PNL, Ionuț Stroe, cu frumoasa Andra Pleșa, fiica partenerei de viață a lui Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin. Ar fi fost dați afară de la eveniment înainte de a-l compromite total. Și de acolo au ajuns în spațiul public imagini halucinante. Au șocat pur și simplu prin vulgaritatea și penibilitatea lor și din acest motiv au ajuns subiect în presa tabloidă, nu pentru că l-ar fi urmărit cineva pe președintele Dunca.
La fel și imaginele cu întâiul om al Caraș-Severinului pe post de air taxi pilot la o nuntă, unde a plimbat mirii cu elicopterul, fiind luat în balon de tânărul însurățel care a transmis totul live, pe Facebook. Și cu acea ocazie Romeo Dunca a devenit vedetă ca urmare a acțiunilor sale, deși a căutat să arate cu degetul tot înspre alții. Înspre noi, așa cum o face aproape obsesiv.
Dar Romeo Dunca și soția sa n-au fost urmăriți nici pe străzile din Timișoara de către Express de Banat. Pur și simplu, comportamentul celor doi atrage inevitabil atenția. Așa au făcut-o într-o zi frumoasă de vară în timp ce se aflau în trafic. Romeo Dunca, la volan. La volanul Touaregului Consiliului Județean Caraș-Severin. Deci nu mai vorbim de viață privată. În dreapta, soția sa. Cu picioarele scoase pe geamul SUV-ului. Ceilalți participanți la trafic au imortalizat momentul. Imaginile au ajuns în redacția Express de Banat.
Și ar mai fi atâtea de trecut în revistă. Și nu, nu-l urmărește nimeni pe președinte așa cum își imaginează domnia sa. Pur și simplu ăsta este președintele Consiliului Județean Caraș-Severin!