Trei unități administrativ-teritoriale din județ sunt eligibile la finanțare pentru construirea de centre comunitare integrate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Comunele Berzasca, Bucoșnița și Cornereva se află pe lista celor 200 de unități administrativ-teritoriale selectate pentru finanțare pe Componenta 12 – Sănătate, I1.4 „Centre comunitare integrate”. Obiectivul investiției este acela de înființare, prin construire sau reabilitare și modernizare, a 200 de centre comunitare integrate și dotarea acestora în vederea funcționării. Fiecare unitate administrativ-teritorială eligibilă la finanțare urmează să primească 200.000 de euro pentru înființarea unui astfel de centru, care va oferi locuitorilor atât servicii medicale, cât și sociale.
„Aceste centre fac parte din corpul programelor comunitare de asistență medicală coordonate de Ministerul Sănătății cu scopul de a spori accesul la servicii medicale de calitate pentru populație, în special pentru grupurile vulnerabile. La nivelul județului Caraș-Severin, au fost depuse inițial pe PNRR patru cereri de finanțare. Este vorba despre comunele Bucoșnița, Berzasca, Turnu Ruieni și Cornereva. Din cele patru, Turnu Ruieni a renunțat, fiind angrenați într-un alt proiect, rămânând într-un final doar trei UAT-uri care au reușit să și depună documentația, iar acum urmează faza de analizare a dosarelor.”, ne-a declarat Viorica Mioc, coordonator Asistență Medicală Comunitară în cadrul Direcției Județene de Sănătate Publică.
Pe lângă mobilier, aparatură medicală și echipamente IT, fiecare centru va fi dotat și cu un mijloc de transport electric (scuter/bicicletă/automobil), în funcție de caracteristicile comunității locale și de infrastructură, pentru furnizarea de servicii medicale în zonele îndepărtate, dar și cu o structură funcțională de internet 24 de ore din 24 pentru asigurarea intervențiilor în telemedicină.
„Una dintre condițiile impuse prin acest proiect este achiziția de către UAT-uri a unor stații pentru reîncărcarea vehiculelor electrice, pentru că fiecare centru va fi dotat cu un astfel de vehicul care să fie utilizat pentru furnizarea serviciilor medicale.”, mai precizează Viorica Mioc.
La nivelul județului Caraș-Severin, centre comunitare integrate se mai înființează și în comunele Dognecea, Carașova și Șopotu Nou. În aceste cazuri, administrațiile locale sunt mult mai avansate cu proiectele, accesarea fondurilor europene făcându-se printr-un alt program, și nu prin PNRR.