În Caraș-Severin, prea puțini salvatori montani

cornel galescu, salvamont caras severin

Cu zece angajați și 25 de voluntari, Salvamont Caraș-Severin acoperă cu greu întreaga suprafață a județului.

Cele trei formații Salvamont din Caraș-Severin se află pe Muntele Mic, la Băile Herculane și pe Semenic, ceea ce face ca timpii necesari intervențiilor în zone precum Cheile Nerei să fie foarte mari. Cornel Galescu, șeful serviciului Salvamont, estimează că județul ar avea nevoie de minim cinci formații, pentru completarea cărora ar mai trebui cinci-șase noi salvatori montani angajați.

„Prin lege, o echipă Salvamont trebuie să fie formată din minim șase persoane, incluzând salvatori angajați și voluntari. În condițiile actuale, am putea mări numărul de voluntari dar implicarea lor depinde de activitatea din viața de zi cu zi. De regulă, pot veni mai mult în weekend”, a spus Cornel Galescu. Anul acesta, serviciul pe care îl conduce aniversează 55 de ani de la înființare, din această vară, Salvamont subordonându-se Direcției de Drumuri Județene. Pe viitor însă, Galescu vrea să abordeze dezvoltarea Salvamont ca pe o chestiune de importanță vitală.

În opinia sa, Salvamont ar trebui să funcționeze ca direcție separată în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, fapt care ar permite și mărirea numărului de angajați. În discuțiile mai vechi purtate pe marginea acestui subiect, răspunsul primit a fost că, în actuala formă d eorganizare, este imposibil deoarece ar trebui reduse posturi din cadrul altor direcții și servicii subordonate consiliului județean. În prezent, dimensionarea Salvamont se face raportat la numărul de locuitori ai județului. O anomalie în opinia lui Galescu întrucât în județ vin mulți turiști, iar interacțiunea Salvamont cu aceștia este mult mai mare decât în alte județe, fapt care implică efective sporite.

„Ar trebui să se țină cont de specificul zonei, să se aprobe transformarea serviciului în direcție și să crească numărul de angajați astfel crescând profesionalismul în activitatea de salvare. Legislația permite asta, decizia ține mai degrabă de la nivel de județ”, a încheiat Cornel Galescu. Șeful Salvamont a mai subliniat necesitatea unei unități de drone cu termoviziune. Caraș-Severin este un județ foarte împădurit iar cazurile de rătăciri sunt dese. În aceste situații, tehnologia poate ajuta mult recuperarea la timp a celor pierduți, la propriu, printre frumusețile județului.

Despre toate aceste aspecte Galescu intenționează să poarte discuții la nivelul conducerii consiliului județean. Se așteaptă însă alegerea vicepreședinților pentru a se cunoaște exact în responsabilitatea cui se vor afla Direcția de Drumuri Județene, respectiv serviciul Salvamont subordonat acesteia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/