În această vară, descoperiți comorile turistice ale Carașului!

Invitația vine de la deputatul Marius Damian, care îi îndeamnă pe toți românii să își petreacă vacanța de vară descoperind frumusețile Caraș-Severinului.

România este o țară bogată în cultură, istorie și atracții turistice, deși acest lucru nu este încă suficient de bine „vândut” atât turiștilor români, cât și străini.

„Venind dintr-un loc deosebit de frumos și fiind deputat de Caraș-Severin, în această vară doresc să vă invit să vizitați regiunea Banatului și vă voi face o mică prezentare a celor mai frumoase atracții turistice pe care Carașul le găzduiește.”, spune Marius Damian, parlamentar PSD, care face o trecere în revistă a destinațiilor pe care orice român s-ar bucura să le vadă.

Deputatul începe cu reședința județului Caraș-Severin, Reșița, unde amintește de Muzeul Locomotivelor cu Abur, în incinta căruia se poate vedea evoluția de aproape un secol al mersului pe șine, dar și prima locomotivă cu abur construită în zona central-estică a Europei.

La o distanță foarte mică de Reșița, pe un drum plin de păduri, se află lacul Gozna din comuna Văliug, care este o adevărată atracție turistică, în special pentru tineri, întrucât încă de la începutul verii acesta găzduiește weekend de weekend petreceri în aer liber, pe lângă priveliștea desprinsă parcă din povești.

Îndepărtându-ne puțin ajungem în comuna Brebu Nou, un alt loc de poveste, unde întâlnim lacul Trei Ape, locul unde se adună 3 pâraie și unde turiștii se pot bucura de o plimbare cu barca, să respire aer curat de munte și să admire frumusețea naturii, fiind aflat pe raza administrativă a comunei Teregova. Un alt lac de o frumusețe rară este Lacul Poiana Ruscă la doar câțiva kilometri de satul Rusca, Teregova.

Tot în această parte a Carașului se poate merge într-o drumeție pe muntele Semenic, „pe care într-o zi mi-ar plăcea să îl vad din nou în toată splendoarea de odinioară.”, mărturisește Damian. Vă invit și la o plimbare cu trenul pe calea ferată Oravița-Anina, prima cale ferată de munte de pe teritoriul României și cea mai veche din sud-estul Europei, inaugurată la 15 decembrie 1863.

În orașul Băile Herculane poate fi admirată cea mai frumoasă și încărcată de istorie gară din România, construită în stil baroc, fiind concepută astfel încât să reproducă castelul de vânătoare a împărătesei Maria Tereza de lângă Viena, dar întreg orașul este o adevărată atracție turistică. Tot aici este și o zonă cu renume la nivel național, 7 Izvoare.

„În topul celor mai frumoase locuri ce merită văzute din Caraș vă recomand și următoarele: Parcul Național Cheile Nerei Beușnița, Cascada Bigăr, aflată pe raza comunei Bozovici; Lacul Ochiul Beiului; Peștera Lacul Dracului; Parcul cu Mori de Apă; Cazanele Dunării (foarte aproape de locul unde fluviul intră pe teritoriul României, Dunărea a întâlnit munți, îngustându-se foarte mult, aceste intrări fiind denumite de localnici cazane), unde vedem și statuia Chipul lui Decebal, cea mai înaltă statuie din piatră din Europa; „Sfinxul Bănățean” (cunoscut și sub denumirea de „Sfinxul de la Topleț”), Parcul Național Porțile de Fier, înființat pentru protejarea speciilor de păsări, animale și plante, dar și pentru conservarea peisajului cu scop de agrement; Peștera cu Oase (locul unde au fost descoperite cele mai vechi fosile osoase de Homo Sapiens din Europa).”

Deputatul Marius Damian spune că în Caraș-Severin există multe alte locuri care merită vizitate, astfel că turiștii nu vor regreta dacă vor alege județul ca destinație de vacanță.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/