Împreună pentru o viață în siguranță. Spune NU abuzurilor!

violenta domestica

Gândește-te o clipă la viața ta, nimic nu poate justifica violența domestică. DGASPC Caraș-Severin este alături de tine!

Orice femeie merită liniște, respect și dragoste. Dacă ești una dintre victimele violenței domestice, apelează imediat la instituțiile abilitate care îți pot oferi sprijinul necesar. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, prin proiectul „Venus – Împreună pentru o viață în siguranță!”, îți ofertă tot suportul necesar de care ai nevoie.

Te poți considera victimă a violenței domestice, dacă:

  • negi faptul că ești agresată de către actualul sau fostul iubit/partener/soț sau de către altă rudă
  • simți că ți-ai pierdut încrederea în propriile forțe și că nu poți face nimic bun
  • trăiești permanent cu teamă și cu stres continuu
  • speri mereu că agresorul se va schimba în bine și că va înceta să te mai agreseze
  • cauți justificări pentru faptele lui și chiar crezi, de multe ori, că ai o vină anume
  • ai început să te izolezi de prieteni, vecini și familie
  • nu mai știi la cine să apelezi pentru un sfat sau pentru ajutor și te simți singură și lipsită de sprijin

Ai încredere, acum statul te sprijină!

În cazul în care te regăsești în una din situațiile expuse mai sus, sună, transmite un e-mail sau mergi la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru a afla cum poți să beneficiezi, prin proiectul POCU „Venus – Împreună pentru o viață în siguranță”. Programul este GRATUIT, din luna martie 2020, iar serviciile puse la dispoziție sunt:

  • găzduire pe o perioadă de până la un în cadrul locuinței protejate
  • consiliere psihologică, respectiv, programe specifice de  asistență psihologică și de dezvoltare personală, menite să te ajute să depășești perioada de criză
  • consiliere pentru orientare vocațională, formare profesională și inserție socială și profesională, prin dezvoltarea de competențe în vederea creșterii oportunităților de ocupare a forței de muncă

Numărul de telefon și adresa DGASPC  Caraș-Severin sunt: Mun. Reșița, Aleea Trei Ape, Nr. 4, cod 320191, email: dgaspccs@rdslink.ro. Telefon: 0255 224302.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/