„Împreună de Crăciun”, darul lui Adrian Dumbravă pentru caransebeșeni!

dumbrava adrian medialiat episcopie

Deja tradiționalul concert de colinde oferit în fiecare an de Adrian Dumbravă locuitorilor municipiului Caransebeș, organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, are loc miercuri, 13 decembrie, de la ora 18.

Sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș e pregătită să găzduiască încă un spectacol de excepție, de mare ținută, pus în scenă la dorința managerului Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, care, din prea plinul său, a ținut să facă și anul acesta o bucurie comunității. Asta înseamnă că intrarea la concertul organizat împreună cu Episcopia Caransebeșului e liberă pentru toți cei care răspund invitației lui Adrian Dumbravă și aleg să fie „Împreună de Crăciun”.

„E sărbătoare, e cea mai mare veste a omenirii, e bucurie. Mi-e drag să văd oamenii împreună în pragul acestor sărbători, ăsta e singurul motiv pentru care vreau ca acest spectacol să devină tradiție. Mai sunt și alte acțiuni pe care le susțin, pe care le fac împreună cu Episcopia Caransebeșului, acolo unde am găsit o prietenie deosebită. Între mine și Preasfinția Sa Lucian s-a legat o prietenie adevărată, Episcopia e implică în foarte multe proiecte frumoase și atunci mă alătur și eu cu mult mai puțin decât oferă dumnealor. Să știți că Episcopia e cel mai mare donator de sânge, la fiecare două sau trei săptămâni donează sânge la noi la spital și eu nu pot să trec cu vederea. S-a legat o relație specială între noi.”, a mărturisit Adrian Dumbravă.

Vor păși mâine seară pe scenă Corala Epifania din Timișoara, instrumentiștii conduși de dirijorul Nicu Șincari și Grupul Psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/