Importanța participării la vot, pe înțelesul tinerilor dezavantajați

vot tineri nevo (3)

Asociația Nevo Parudimos a organizat, în perioada 2 – 9 decembrie, în Brebu, Caraș-Severin, schimbul de tineri din cadrul proiectului Erasmus+ „ROMActive”.

Timp de 8 zile, 40 de tineri din medii dezavantajate, majoritatea de etnie romă, din România, Macedonia, Germania, Serbia și Ungaria au învățat, folosind modelul educației non-formale, cum să participe activ în societate și să participe la procesele de luare a deciziilor în ceea ce privește viitorul lor.

vot tineri nevo (1)

Ideea acestui proiect a luat naștere din faptul că, la nivel local, în fiecare țară parteneră, statisticile arată că în general tinerii nu participă la vot sau alte procese de luare a deciziei la nivel comunitar din cauza lipsei de informație.

Acest fenomen este și mai agravat în rândul tinerilor de etnie romă, în special în rândul celor care provin din comunități foarte sărace, cu acces limitat la informații. Astfel, scopul general al acestui proiect este de a crește participarea tinerilor romi la procesul de luare a deciziilor, la nivel local, național și european.

Pe timpul schimbului de tineri, participanții au avut ocazia de a interacționa cu autorități publice locale pentru o mai bună înțelegere a procesului de vot, și-au dezvoltat spiritul civic și au înțeles modul în care instituțiile de stat funcționează și modul în care acestea sunt interconectate.

vot tineri nevo (2)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/