Impermanența, explicată timișorenilor de un călugăr buddhist invitat în anul Capitalei

whatsapp image 2023 03 24 at 16.26.22

Timișorenii interesați de artă și de spiritualitate au avut ocazia să îl asculte pe călugărul Markus Getzner, care este și sculptor, vorbind despre impermanență, ca o invitație la contemplarea faptului că totul este trecător.

Markus Getzner s-a născut în 1965 în Bludenz, Austria, și a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Viena. De 32 de ani studiază la Centrul de Înalte Studii Tibetane din Elveția, primind, în 1994, legămintele monahale de la asistentul spiritual al lui Dalai Lama al 14- lea. Impermanența este tema creației sale artistice, iar îndemnul Venerabilului, vorbitor fluent de tibetană, este la o contemplare a acesteia.

whatsapp image 2023 03 24 at 16.26.22 (2)

„Impermanența este un fapt, este o realitate și pentru a putea să contracarăm și să luptăm împotriva acestor lucruri de care ne agățăm și ținem cu dinții, primul pas este să ne educăm și să învățăm mai mult despre impermanență. În budism este o temă foarte importantă și are mai multe niveluri de înțelegere: este o impermanență grosieră pe care o putem observa cu lucrurile care se deteriorează și există o impermanență mai subtilă care se întâmplă clipă de clipă. Însă ce este și mai important este să înțelegem impermanența în relație cu propria noastră viață, mai precis cu procesul morții. E important să învățăm despre aceste lucruri, dar într-un mod sistematic și logic.”, a explicat Venerabilul Jangchub Phuntsok / Markus Getzner.

Înțelegerea cu adevărat a acestei realități, acceptarea faptului că lucrurile sunt trecătoare, poate fi una din cheile unei vieți în liniște, noi cu noi și noi în raport cu ceilalți, a mai explicat călugărul buddhist: „Atunci când ne educăm și ne familiarizăm cu acest mod de a contempla impermanența, în special moartea, când dobândim o anumită înțelegere  mai profundă și mai reală, asta va contracara automat multe atitudini pe care le avem și multe frici, multe griji, poveri pe care le purtăm doar pentru că nu înțelegem natura realității. Și când această contemplare are loc, practic aceasta aduce cu sine lucruri extraordinare, schimbă felul în care privim lucrurile.”

whatsapp image 2023 03 24 at 16.26.22 (1)

Markus Getzner a început, din 2003, să aibă expoziții cu lucrări create de el și fratele său Christoph Getzner, restaurator la Catedrala St. Stephen’s din Viena. Lucrările lor au fost prezentate în Dornbirn, Graz, St. Gallen, Bregenz, fiind apreciați și recunoscuți ca artiști contemporani importanți din Austria. O parte din lucrări se găsesc în colecții de artă precum Hypo-Landesbank, Kunsthaus Bregenz, Vorarlberger Illwerke, Vorarlberger Landesmuseum, Tiroler Landesmuseum Ferdinandeum, Kunstmuseum Thurgau CH, Kunstmuseum Liechtenstein Vaduz FL.

Întrebat despre conexiunea dintre artă (artist) și spiritualitate, călugărul a identificat mai multe potențiale căi: una în care artistul creează în baza unei înțelegeri anterioare a spiritului, fie, spre exemplu, o alta în care artistul nu are nicio preocupare legată de o cunoaștere lăuntrică, ci își dorește motivații lumești.

„Te uiți înăuntru, începi să descoperi lucruri despre partea interioară și din acea înțelegere ajungi să creezi ceva. Apoi mai există și posibilitatea în care o persoană explorează spațiul lăuntric, ajunge la o anumită înțelegere, dar nu creează ceva. Apoi e ceva ce nu e nici artă, nici spiritualitate. Dacă tăiem legume doar pentru a ne pregăti masa nu e artă, nici ceva spiritual. Dar actul de a tăia niște legume poate să devină un act spiritual, dar depinde esențialmente de atitudinea cu care este făcut acel act.”, a mai spus Markus Getzner.

Artistul Livia Mateiaș este cea care a intermediat vizita călugărului budist la Timișoara. L-a cunoscut anul trecut, la mănăstirea budistă Tashi Rabten din Austria, în timpul unei tabere în care a susținut ateliere creative de pictură pe tricouri pentru copii.

302033648 3324308844490044 8026935188884839114 n

„Din câte știu e primul eveniment public cu un călugăr buddhist în Timișoara, e un eveniment de bun augur, cu siguranță. Simt că noi, oamenii suntem toți în căutarea liniștii și a fericirii, ne confruntăm cu problemele zilnice și uneori cu propriile noastre gânduri. Poate un sfat, o perspectivă nouă ne ajută să putem vedea pentru noi înșine situația în care ne aflăm, să o analizăm, să ne punem niște întrebări, să vedem partea mai frumoasă a lucrurilor și să găsim soluții prin care să ne antrenăm mintea să fim mai blânzi cu noi și cu ceea ce avem în jur.”, a declarat artista Livia Mateiaș.

În prezent, călugărul Getzner predă limba tibetană și filozofie buddhistă la Centrul de Înalte Studii Tibetane în Elveția și se numără printre puținii învățători desemnați de maestrul său, Gonsar Tulku Rinpoce, să predea Dharma în alte centre Rabten din țări precum Franța, Austria, Germania, Elveția, Cehia.

În România, Markus Getzner a predat anual seminarii pe baza textului „Cele treizeci și șapte de practici ale unui bodhisattva” compus de Gyelse Thogme Sangpo (1297-1371) la centrul Seeds for Happiness și a ținut prelegeri în București, Cluj sau Brașov.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/