Impact între un autoturism și un TIR pe același DN 6. Trei copii și trei adulți au ajuns la spital

accident armenis

Polițiștii, pompierii și medicii au fost chemați din nou de urgență pe Drumul Național 6, acolo unde, în această seară, un autoturism cu capacitatea 8+1 s-a ciocnit cu un TIR. Șase oameni au ajuns la spital, trei fiind minori.

Impactul s-a produs pe drumul deja renumit pentru numărul mare de accidente, de această dată, pe raza comunei Armeniș. În autoturismul care s-a lovit frontal de TIR se aflau șase persoane, trei dintre ele fiind copii. Pentru doi adulți au fost necesare manevre de descarcerare. Nu au existat persoane inconștiente sau decedate.

Pompierii cărașeni au intervenit prin Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu două autospeciale pentru stins incendii/descarcerare și o ambulanță SMURD B2. La fața locului au ajuns și patru ambulanțe ale SAJ Caraș-Severin, dar și echipaje de poliție.

Toate cele 6 victime au ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe din Caransebeș.

Cercetarea continuă la fața locului pentru a se stabili cum s-a produs accidentul. Traficul în zonă este restricționat, șoferii fiind rugați să respecte indicațiile polițiștilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/