Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat marți seara că, în prezent, nu există premise pentru organizarea alegerilor anticipate, explicând că procedura este una dificilă și că România se confruntă inclusiv cu obstacole legislative. Totodată, liderul liberal a anunțat că PNL nu va susține inițiativa AUR de suspendare a președintelui Nicușor Dan.
Într-o intervenție la TVR 1, Ilie Bolojan a afirmat că scenariul alegerilor anticipate nu este luat în calcul în acest moment, întrucât condițiile constituționale necesare nu sunt îndeplinite.
„În momentul de față nu există o astfel de ipoteză. Ar trebui să fie două guverne care să cadă. Deci, ca să se poată face o analiză cât se poate de serioasă, vizavi de faptul că președintele României poate convoca alegeri anticipate. Dar n-am mai avut astfel de situații în România”, a declarat liderul PNL.
Bolojan a subliniat că, la fel ca liderul UDMR, Kelemen Hunor, consideră că există și dificultăți legislative care complică organizarea unor alegeri anticipate.
„Personal sunt rezervat că vom ajunge acolo. Dar dacă s-ar ajunge acolo, PNL nu va bloca organizarea alegerilor parlamentare anticipate, dacă nu se găsește o soluție rezonabilă pentru a debloca lucrurile”, a precizat Ilie Bolojan.
Întrebat despre anunțul făcut de liderul AUR, George Simion, privind inițierea procedurilor pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan, Ilie Bolojan a exclus sprijinul PNL pentru un astfel de demers.
„Din punctul meu de vedere, suntem în situația în care, și așa, încrederea în instituțiile din România este destul de scăzută. Noi nu vom susține o astfel de inițiativă. Avem nevoie cât de cât de instituții care au anumită stabilitate. Și, sigur, putem să criticăm ocupantul unei funcții, indiferent ce funcție este. Dar, dacă ne gândim la țara asta, avem nevoie de niște cadre stabile. Și e o decizie pe care o poate susține, sigur, partidul respectiv”, a mai declarat președintele PNL.