Veste bună pentru orașele din România! Guvernul Ciolacu a creat cadrul legal prin care acestea să poată achiziționa gaze pentru sistemele de încălzire centralizată, anunță deputatul Marius Isac.
Social-democratul spune că mai multe administrații publice cu sistem centralizat de încălzire vor trece mai ușor iarna datorită ordonanței dată de Guvernul Ciolacu. Isac spune că în continuare se pot acorda ajutoare de încălzire și subvenționare pentru agentul termic. Deputatul de Caraș-Severin crede că viitorul energiei stă în diversificarea surselor bazate pe principiile tranziției verzi.
„Ordonanţa Guvernului a fost o măsură de urgenţă dată fiind situaţia financiară dificilă cu care se confruntă societăţile de termoficare din marile oraşe ale României. Este destul de evident că această stare de fapt nu este sustenabilă la infinit, mai ales dacă ne gândim la subvenţionarea masivă a agentului termic. De aceea, soluţiile sunt reprezentate de investiţii în infrastructură, pentru a limita pierderile, dar şi diversificarea surselor de energie folosite în logica «tranziţiei verzi». Sunt bani şi pe PNRR şi prin fonduri europene structurale aferente exerciţiului bugetar 2021 – 2027 al UE pe care unităţile administrativ – teritoriale pot să-i acceseze. Viitorul termoficării se bazează pe triada: energie electrică ieftină din fotovoltaice, pompe de căldură şi sisteme de izolare termică performante. Sunt costuri imediate mari, dar, pe termen lung, aceasta va fi direcţia de urmat pentru a reduce cheltuielile”, a transmis deputatul Marius Isac.