Ideologie, ipocrizie și multă, multă prostie

Aud un promo al unei emisiuni radiofonice. Întrebare ca o înjurătură: de unde, domnule, această nostalgie a comunismului? Încerc, după cum pricep şi văd eu lucrurile, să dau o explicaţie. Plec de la premiza că nostalgici după „Epoca de Aur” sunt cetăţenii ce aveau cel puţin vreo 40-50 de ani în momentul loviturii de stat din 1989. Nu mai mult, pentru că cetăţenii trecuţi de acea vârstă cunoscuseră tancurile sovietice şi închisorile comuniste. S-au stins, rând pe rând, pentru o ideologie, pentru o etapă socio-istorică ce a fost distrusă de reprezentanţii unei alte ideologii. Ambele, ideologiile, nu clamau altceva decât bunăstarea generală şi propăşirea naţiei. Cei mai tineri şi cei născuţi după acel an „fatal”, ca să-l citez pe Caragiale, nu au de unde a-şi alimenta nostalgia. De ce? Pentru că nu trăiseră acei ani. Şi haideţi să vă spun cam cum stăteau pe atunci, prin anii 60-70, lucrurile. Tu, copil de la ţară, care-ţi ştergeai mucii cu mâneca unei eventuale cămăşi, iar cozonacul tău era o felie de pâine cu ulei şi ceva zahăr şi te ţineai de un par când îţi goleai burta, ai avut şansa de a face şcoală. Ba erai obligat să mergi la şcoală. Şi, dacă erai copil deştept, ajungeai la liceu. Dacă erai mai puţin deştept, făceai o profesională. Era deja stadiul în care scăpai de păscutul şi mulsul animalelor, de dat cu sapa la câmp. Era şansa de a te face domn. Cu liceul sau cu profesionala erai angajat al uneia dintre fabricile ce făceau parte din planul comuniştilor de industrializare a României. La început, holtei fiind, erai cazat la cămin. Din salariu îţi permiteai o minimă dotare: pat, dulap şi ceva haine. Pentru mâncare aveai cantina întreprinderii. Îţi rămâneau bani de pus deoparte şi să-ţi ajuţi părinţii îmbătrâniţi, rămaşi la ţară. Erai mândria lor, a satului. Şofer, dulgher, zidar, macaragist, oţelar, strungar etc erau meserii ce te făceau ingredientul reuşitei ideologice a comunismului. Nu mai vorbesc de respectul arătat intelectualilor. Profesori, medici, ingineri îşi găseau locul în societate. Mai apoi, revenind la copilul plecat de la ţară, venea căsătoria. Statul îţi oferea un apartament, îţi oferea şansa unui împrumut convenabil pentru a-ţi pune locuinţa la punct, mai târziu pentru o dacie etc. Îţi duceai copiii la mare, aveai frigiderul şi cămara pline, aveai timp liber, te bucurai de viaţă. Da, erai sclavul unei ideologii, dar până de prin 1960 până prin 1980 o duceai de la bine în sus. Şi-atunci cum să nu fie nostalgici cei ce aveau pe atunci 20-30 de ani? Acum, altă ideologie. Îi spune de dreapta, dar este dirijată de puterea banului. Majoritatea populaţiei este convinsă că pentru a reuşi în viaţă trebuie să furi vârtos. Şi exemplele curg din toate categoriile sociale. Nu sunt de stânga, nu sunt de dreapta. De fapt, cred că apartenenţa la vreo ideologie îţi strâmbă caracterul. Ideologie contra ideologie. Aştept pe cineva în stare să mă convingă că o ideologie este mai bună decât alta.

• Tweet
• Pin It