IRMOR mobilează restaurantele McDonald’s

Reţeta succesului pentru omul de afaceri din Caransebeş pare să fie multă muncă, căutarea de noi oportunităţi, voinţă şi un strop de noroc sau poate doar abilitatea de a simţi momentul potrivit. Deşi iniţial a început să câştige bani din construcţii, astăzi deţine două fabrici de mobilă, care ajunge din săli de nunţi şi restaurante în cinematografe şi cluburi.

Fabrica de mobilă Irmor din Caransebeş a început să producă în anul 1995. Pe atunci, era de fapt doar un atelier mic al cărui patron avea afaceri în alt domeniu. „Mă ocupam de construcţii, tot cartierul de la gară a fost construit de mine. Atunci m-am gândit să deschid un atelier în care făceam uşi şi geamuri, pentru că se lega de aceea ce făceam eu”, spune Gheorghe Irimia, patronul fabricii. Afacerea a început să meargă, astfel că planurile de extindere erau, firesc, următorul pas. „Am cumpărat două fabrici de mobilă în Caransebeş şi am început să producem masiv, nu doar mobilier pentru casă, ci şi în serie”, povesteşte Irimia. Norocul a făcut ca una dintre fabrici să aibă un contract cu cel mai mare lanţ de restaurante fast-food din lume, iar Irmor a preluat toate lucrările. „Am avut foarte multe comenzi pentru restaurantele McDonald’s din toată ţara”, spune acesta. Colaborarea cu celebra franciză a mers însă şi mai departe, astfel că şi astăzi fabrica din Caransebeş se ocupă de întreţinerea mobilierului. „Atunci când se uzează scaunele, de exemplu, tot noi ne ocupăm de reparaţii. Le recondiţionăm, le tapiţăm şi le revopsim, iar la final arată ca noi”, adaugă Gheorghe Irimia.

Pe lângă mobilierul pentru restaurante şi baruri, de pe poarta fabricii Irmor ies şi scaune pentru săli de spectacol. „Am utilat până acum şase cinematografe, printre care cele mai importante ar fi cele din Costineşti şi Constanţa”, mai spune patronul fabricii.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/