Timișorenii racordați la sistemul de termoficare nu vor mai dârdâi de frig în locuințe și în iarna viitoare, dă asigurări primarul Dominic Fritz. Asta în condițiile în care Colterm a început deja pregătirile pentru următorul sezon rece.
Primăria Timișoara nu are de gând să renunțe la sistemul de termoficare, chiar dacă societatea Colterm se confruntă cu probleme grave, fiind în insolvență. Dominic Fritz a anunțat că sunt pregătite cinci măsuri care se iau astfel încât iarna următoare abonații Colterm să nu mai dârdâie de frig în locuințe.
„Mesajul este foarte clar. De luna aceasta, din ziua în care s-a oprit căldura pentru sezonul trecut de iarnă, noi ne pregătim pentru iarna următoare. Ne vom concentra în următoarele luni pe cinci măsuri. Tot ce face Colterm, face doar cu banii veniți de la Primăria Timișoara. Noi suntem cu plățile la zi, chiar am plătit anumite sume pentru subvenții în avans”, a declarat Dominic Fritz.
Prima măsură imediată se referă la repararea cazanelor și modernizarea CET Sud în această vară. Asta în condițiile în care, iarna trecută, vechile cazane instalate în anii ‘80 au suferit nu mai puțin de 20 de avarii. Așadar, de fiecare dată, Colterm a trebuit să întrerupă furnizarea căldurii pentru a le repara.
De asemenea, Colterm a început cumpărarea în avans de gaz și cărbune pentru iarna viitoare. Ținta este ca până la începutul iernii, compania de termoficare să aibă asigurat cel puțin 30% din stocul de gaz pentru întregul sezon. Din luna august se va începe și achiziționarea de cărbune.
Totodată, Primăria Timișoara asigură banii necesari pentru instalarea unor module termice pentru clădirile în care funcționează școli, grădinițe și spitale. În acest fel, în aceste clădiri se va putea regla nivelul confortului termic. Iarna aceasta, clădirile legate la astfel de module nu au avut probleme de încălzire.
„Alocăm bani pentru întreținerea și decolmatarea instalațiilor din unitățile de învățământ sau spitalele. Fac un apel și la timișoreni să facă lucrări de întreținere și curățare a propriilor instalații termice și să schimbe caloriferele, acolo unde acest lucru este necesar. Țevile colmatate duc la pierderea a aproximativ 60% din căldură. Finalizăm în acest an cel mai mare proiect de modernizare a rețelei de distribuție. Știu că ultimul an a însemnat un deranj mare pentru timișoreni, dar rețeaua de distribuție a agentului termic, veche de zeci de ani, trebuie modernizată. Finalizăm anul acesta schimbarea a 30 de kilometri de conducte primare și secundare, ceea ce va însemna o reducere semnificativă a pierderilor și, implicit, o economie substanțială la bugetul local”, a detaliat Dominic Fritz.
Dacă toate cele cinci măsuri vor fi implementate de către Colterm, primarul Timișoarei speră că „vom trece prin mai puține emoții în iarna următoare”.