Iablanița și-a creionat bugetul pentru anul 2023 „Nu ne mai ajung banii și pentru alte investiții!”

iablanita

Pentru acest an, bugetul comunei Iablanița însumează puțin peste 18.000 de lei, o sumă insuficientă pentru derularea prea multor investiții locale, consideră primarul Victor Terteleacă, mai cu seamă că este nevoie de asigurarea cofinanțărilor pentru lucrările aflate deja în derulare.

„Este un buget mic, și nu am putut cuprinde în el prea multe investiții pentru că avem o cofinanțare foarte mare la proiectul aflat deja în execuție, apă și canalizare la Iablanița. Cofinanțarea noastră este de 47%, adică în jur de 500.000 de lei. Cu ce am primit de la Finanțe și de la Consiliul Județean, am reușit să cuprindem în bugetul din acest an suma necesară, dar, repet, nu ne mai ajung banii și pentru alte investiții. Probabil pe parcursul anului, cu eventuale rectificări, vom putea aloca sume și pentru celelalte proiecte unde mai avem cofinanțări, la drumuri, la asfaltări, pe lucrările cuprinse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală.”, ne-a declarat primarul Victor Terteleacă.

Pentru perioada următoare se așteaptă semnarea contractului cu Ministerul Dezvoltării pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru care UAT Iablanița a obținut în 2022 o finanțare de peste 19,5 milioane de lei, pentru trei proiecte: modernizare drum vicinal Iablanița – Petnic (18 km); reabilitare – modernizare infrastructură rutieră – asfaltarea a 2,5 kilometri de străzi, cu rigole și podețe în Iablanița și Petnic;  extindere rețele de apă și canalizare, cu tot cu branșamente, în localitatea Iablanița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/