Deputatul PSD consideră că Romeo Dunca ar fi trebuit să-și dea demisia după alegerile din 9 iunie întrucât cărășenii l-au demis încă de atunci.
Din postura de președinte ales al Consiliului Județean Caraș-Severin, în cel mai scurt timp după ce va prelua mandatul, Silviu Hurduzeu va prezenta public evaluarea modului în care va găsi instituţia împreună cu stadiul proiectelor după cei patru ani pe care-i consideră pierduţi sub conducerea lui Romeo Dunca. Despre demisia acestuia de astăzi, Hurduzeu consideră că este un lucru firesc în contextul în care Dunca a decis să candideze pentru un mandat de deputat pe listele Forţa Dreptei.
„Consider că era bine dacă pleca din funcţie din vară, înţelegând mesajul cărăşenilor care l-au demis de facto la alegerile din 9 iunie şi care au votat atât de categoric în favoarea proiectului meu şi al PSD. Ar fi fost dezirabil ca, de la pupitrul Consiliului Judeţean, să nu facă o conferinţă de presă în care să anunţe chestiuni legate aproape exclusiv despre ce urmează să facă din punct de vedere politic. Îi doresc mult succes lui Dunca să rupă cât mai multe voturi de la PNL, dar mă îndoiesc că va reuşi să facă acest lucru”, a spus Silviu Hurduzeu.