Hristos a Înviat! În Cer și pe pământ domnește pacea și iubirea!

ciucur

Miracolul Învierii Domnului a adunat și în acest an mii de credincioși, în lăcașele sfinte, pentru a lua lumină și pentru a sărbători victoria lui Iisus Hristos asupra morții. 

„Există în Cer o casă în care domnește iubirea. În acea casă este așteptat să vină omul care, în această lume, caută o singură comoară: pe Hristos.”

După ce creștinii ortodocși și-au arătat recunoștința prin post și rugăciune față de patimile și Răstignirea lui Iisus Hristos, în Săptămâna Patimilor, iată că astăzi, în ziua sfântă a Paștelui, se celebrează Învierea lui Iisus, care a adus omenirii speranța mântuirii și a vieții veșnice, prin sacrificiul Său.

Și în acest an, mii de ortodocși au ales să participe la slujba Învierii, cea care semnifică, în primul rând, victoria lui Iisus Hristos asupra morții, fiind cea mai mare sărbătoare a creștinismului, o sărbătoare a bucuriei depline, a luminii divine și a sufletului. Atmosfera din noaptea Învierii, pacea și căldura emanate de acest moment, reuniunea familiilor și participarea tuturor la serbarea Învierii, au fost și acum impresionante și cu adevărat emoționante. Aceiași atmosferă, încărcată cu emoție a fost și la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, din cartierul reșițean Moniom, unde sute de enoriași din toate colțurile orașului, și nu numai, au ales să trăiască Învierea alături de părintele Mihai Ciucur.

Noaptea de Inviere

Noaptea de Înviere la Biserica Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril, cartier reșițean Moniom

Să aveți Praznic Luminat, la propriu și la figurat, împreună cu Hristos Cel Înviat, în biserici, în sânul familiei și în inimile voastre!

„Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinătății, pentru că, prin Învierea Sa, Hristos ne deschide nouă, oamenilor, calea spre Veșnicie și spre Împărăția Cerurilor!

Prin Învierea Sa, Hristos a deschis calea tuturor muritorilor spre Rai, biruind puterea morții și redând umanității speranța de a fi, din nou, în comuniune cu Dumnezeu. La nivel personal, Învierea este, pentru fiecare dintre noi, un excelent prilej de renaștere sufletească și de restaurare a propriei relații cu Dumnezeu și a propriului sistem de valori după care trăim.

Să folosim, deci, acest prilej de mare bucurie, în primul pentru reînnoirea sufletului, pentru refacerea relațiilor de familie și a celor sociale, cu toți cei din jurul nostru și abia apoi ca pe un motiv de sărbătoare lumească, în care mâncarea și băutura atent pregătite și aranjate nu pot decât să confirme și să încununeze marele Praznic.

Vă îndemn, deci, să trăiți mai întâi în Biserică bucuria Învierii și abia apoi, în comuniune cu toți cei dragi, cei apropiați, dar și cu cei care, poate, cândva v-au întristat sau pe care ia-ti supărat vreodată. Iar în acest sens, unul dintre textele care se cântă cu glas mare în Noaptea Învierii spune cam așa: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le.” – preot Mihai Ciucur, Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, din cartierul reșițean Moniom.

Învierea la Moniom

Noaptea de Înviere la Biserica Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril, cartier reșițean Moniom

„În taina sfintei lumini se ascunde iubirea lui Hristos”

De la cei mai mici, până la bătrânii, care din cauza neputinței trupești au așteptat cuminți, în fața casei, Lumina Sfântă adusă de preot, în procesiune, cu toții au trăit miracolul Învierii și al binecuvântării. În noaptea Învierii nimeni nu a fost trist și nu a plâns, pentru că a fost momentul în care răul și viclenia sunt lăsate deoparte, îmbrăcând haina bucuriei și a adevărului.

 

Miracolul Învierii Domnului este celebrat peste tot în lume, prin tradiții și obiceiuri dintre cele mai frumoase, iar în prima zi de Paște, după slujbă, oamenii merg la casele lor și se strâng în jurul meselor îmbelșugate, alături de toți cei dragi.

Pentru creștini sărbătoarea de Paște durează trei zile, perioadă în care au avut loc Răstignirea, Moartea și Învierea lui Hristos, fapte amintite în biserică din Joia Sfântă, până în Duminica Învierii.

Express de Banat vă dorește sărbători binecuvântate, în pace și cu liniște, alături de toți cei dragi! 

Hristos a Înviat!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/