Hrana elevilor din Caraș-Severin, deocamdată asigurată parțial

hrana pentru elevi

Din numărul total de 35.231 de elevi din Caraș-Severin, 24.543 se încadrează în programele pentru hrană. Nu toți o primesc însă, numărul lor poate crește.

Conform Inspectoratului Școlar Județean, programele se adresează preșcolarilor și elevilor din ciclul primar și gimnazial. În județ, în anul școlar 2024-2025, numărul acestora este:
– 6.184 preșcolari,
– 9.841 de elevi în ciclul primar,
– 8.518 elevi în ciclul gimnazial.

Pentru hrana lor, la nivel național se derulează programul „Masă sănătoasă”, programul pentru școli și Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS). Din datele furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, reținem că, în programul „Masă sănătoasă” sunt cuprinse 43 de școli din județ, dintre care programul se desfășoară în 27. Asta înseamnă 6.937 de elevi beneficiari, număr aprobat prin program, însă 4.707 elevi sunt beneficiari reali în școlile care au derulat licitația.

Despre programul pentru școli, trebuie precizat că, în anul școlar anterior, acesta a funcționat doar la Reșița deoarece a fost singura primăria care și-a asumat organizarea licitației. Concret, au beneficiat de program 4.472 de elevi din 30 de unități de învățământ. „Anul trecut, consiliul județean nu a făcut licitația dar primăriile au posibilitatea să facă licitația pe cont propriu. Noi sperăm ca, pentru anul școlar 2024-2025, consiliul județean să facă licitația pentru că este un drept pentru toți elevii”, a precizat prof. Ion Moatăr, din partea Inspectoratului Școlar Județean.
La cele două programe, se adaugă 63 de școli incluse în PNRAS.

Informarea primită din partea Inspectoratul Școlar Județean cuprinde date valabile la finalul lunii august. „Despre cifra reală putem vorbi după ce începe școala”, a precizat Ion Moatăr. Asta deoarece numărul beneficiarilor va suporta modificări pe parcursul anului școlar 2024-2025, după se arată în informarea Inspectoratului Școlar Județean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/