Hoții dau atacul în plină criză de coronavirus. Tu ți-ai protejat locuința?

De la magazinele de telefonie la cele alimentare, locuințe și sedii de instituții, infractorii nu mai aleg și fură ce apucă. Dau spargeri în plină zi și nu se mai feresc de nimic, mai ales în această perioadă de criză când foamea este mare.

Criza economică provocată de COVID-19 se transformă și într-o criză socială, ca rezultat al furturilor și al violențelor cu risc tot mai ridicat în ultima vreme. Fie că se sparg locuințe, se fură mâncare sau chiar seifuri din instituții, infracțiunile se săvârșesc fără nicio teamă, fapt pentru care populația începe să ia măsuri de siguranță cât mai drastice.

Una dintre cele mai sigure metode de protecție o constituie paza umană și cea electronică, iar ca rezultat firmele specializate în acest domeniu și-au dublat sau chiar triplat numărul de comenzi în ultimele două luni, îmbucurător poate din punctul de vedere al businessului, dar nu și din punctul de vedere al cetățenilor care se declară tot mai speriați.

S.C. SCUT NOVADOR S.R.L este printre cele mai cunoscute firme de pază din județul Caraș-Severin și asigură: pază obiective, pază și protecție umană, comercializarea și instalarea sistemelor electronice de securitate. De asemenea, societatea garantează: monitorizare și intervenție rapidă sisteme de monitorizare GPS, gardă de corp, evaluarea riscului la securitatea fizică și consultanța de specialitate în securitate. În domeniul pazei obiectivelor, societatea oferă: pază sedii de firme, bănci, hoteluri, restaurante, cazinouri, săli de jocuri, depozite, șantiere de construcții, asigurarea ordinii în timpul manifestărilor culturale, artistice, sportive sau de altă natură cu public numeros.

„Trăim din păcate vremuri tulburi, traversăm această perioadă de criză, iar infracțiunile care au loc zilnic, sperie teribil populația. Nu mai avem siguranță nici măcar ziua, sunt mulți care și-au pierdut sursele de venit și cred că a fura este cea mai simplă metodă și cel mai probabil în perioada Sărbătorilor Pascale numărul cazurilor se vor înmulți. Trebuie să fim precauți, să ne asigurăm pe cât se poate locuința și sediul social, să fim atenți la portofele și la conturile bancare și să nu lăsăm semne nici măcar în social media cu poze sau filmulețe ce au legătură cu bunurile sau casa noastră.”, a declarat pentru Express de Banat, Doru Novăcescu, administratorul firmei Scut Novador. Acesta susține că unul dintre atuurile societății este personalul specializat, care este recrutat, dotat și perfecționat corespunzător activității, iar din punctul de vedere al legislației în vigoare, Scut Novador este singura societate din Caraș-Severin ce acoperă segmentul de monitorizare și intervenție rapidă.

Pentru ca spusele administratorului Doru Novăcescu cu privire la aceste temeri să fie întărite, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă declară oficial că: „Ne vom confrunta cu spargeri de magazine, furturi și, foarte grav, tâlhării. În mediul rural vom avea cazuri în care infractorii vor intra peste oamenii bătrâni în case, îi vor lega și îi vor bate pentru a spune unde au bunurile de valoare sau banii. Din păcate, mă tem că vor fi şi tâlhării urmate de moartea victimei, pentru că la țară sunt mulți bătrâni care stau în locuințe izolate. Foarte multe persoane au fost trimise în șomaj, dar avem și oameni care poate lucrau cu ziua sau la negru, și acum au rămas fără venituri. Vor exista și oameni care, efectiv de foame, din păcate, se vor decide să fure”.

Firma de pază și protecție, de ale cărei servicii beneficiază peste 200 de firme, atât din județul Caraș-Severin cât și din Timiș, are sediul central în Oravița, pe str. Zona Gării, Cămin Spital nr. C1, et. 3, cam. 10. Mai multe informații se pot obține pe adresa de e-mail: scut_novador@yahoo.com sau la numerele de telefon: 0764 067 167, 0755 132 930.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/