La Timișoara, Horia Colibășanu a prezentat, în această săptămână, în premieră filmul Nanga Parbat 2025, ascensiunea sa din iulie anul trecut pe al 11-lea munte de peste 8.000 de metri. Alpinistul a povestit momentele critice ale expediției și a vorbit despre planurile pentru viitor.
„Muntele nu e periculos, ce facem noi e periculos pentru munte”, le-a spus Horia Colibășanu celor aproape 500 de oameni prezenți la vizionarea filmului Nanga Parbat 2025, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.
Alpinistul timișorean a povestit unul dintre cele mai dificile momente de pe munte, când, în timpul ascensiunii, a refuzat oferta unui șerpaș de a folosi oxigen. Ar fi putut să urce mai ușor și să ajungă rapid pe vârf, dar a ales să continue fără compromisuri.
„Când a venit șerpașul cu butelia și cu masca, recunosc că mi-au tremurat puțin mâinile. Aș fi vrut să merg cu ei, mai ales că era prognoză de vânt și nu știam când se termină exact și fără oxigen faci degerături. Știam că dacă merg cu ei voi ajunge pe vârf, doar că era cu oxigen și îmi compromitea proiectul. A fost grea decizia. A fost multă muncă în spate și nu voiam să îmi stric stilul.”, a spus Horia Colibășanu.
El a explicat cât de dificil este să urci un vârf de 8.000 de metri fără oxigen și ce înseamnă să respecți stilul pur de alpinism.
„Deși aproximativ 40 de alpiniști au urcat toți optmiarii, sunt peste 10.000 care au urcat Everest. În realitate, fără oxigen, pe Everest au urcat mai puțin de 200, iar cei care au urcat toți optmiarii, cu dovezi, fără oxigen și fără șerpași, sunt doar șase. Mie mi se pare important să fii al șaptelea. Și încă un lucru esențial: dacă urci pentru prima dată un vârf de 8.000 de metri cu oxigen, nu mai contează că ai urcat a doua oară fără. Ai compromis ascensiunea primară fără oxigen. Mă bucur că nu am luat acea butelie.”, a povestit Horia.
Pentru Horia, modul în care urci contează la fel de mult ca vârful în sine.
„Ce sens are mergi pe un munte foarte înalt, pe care știi că nu poți să îl urci, cu un tub de oxigen? De ce nu te-ai duce pe unul mai mic, să îl urci așa cum se urcă un munte? Doar ca să te lauzi că ai urcat cel mai înalt vârf al planetei? Sportul nu se face cu tub de oxigen. Pe mine asta mă motivează.”, a spus alpinistul.
Cu această ascensiune, Colibășanu a ajuns pe 11 din cei 14 optmiari ai lumii, toți urcați fără oxigen suplimentar și fără șerpași. Primul a fost K2 (8.611 m), supranumit „Muntele Ucigaș”, în 2004, urmat de Everest, Annapurna, Dhaulagiri, Kangchenjunga, Lhotse, Makalu, Cho Oyu, Manaslu, Broad Peak și Nanga Parbat. Mai rămân de urcat Gasherbrum I, Gasherbrum II și Shishapangma.
După ce termină cei 14 optmiari, Horia spune că nu are planuri să înceapă o nouă serie de ascensiuni pe munți de peste 8.000 de metri: „În mod sigur nu o să o iau din nou de la capăt. Nu am un plan exact și nici nu vreau să îmi fac, pentru că sunt rute, vârfuri mai mici, de 7.000 m foarte dificile. Cum spunea prietenul meu Iñaki, cel mai bun răspuns la întrebarea asta este inspirat din Rambo. O să văd în ziua aceea ce e de făcut.”